Premierul Filip îndeamnă Emiratele Arabe Unite să privatizeze companiile Moldtelecom şi Air Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere luni, 10 iulie, cu ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Emiratelor Arabe Unite (EAU), Şeicul Abdullah binYazed Al Nahyan. Şeful Executivului a invitat companiile emirateze să participe la privatizarea întreprinderilor de stat expuse la concurs, cum ar fi Moldtelecom, Air Moldova, întreprinderile din sectorul energetic.

De asemenea, oficialii au discutat despre facilitarea regimului de vize, posibilitatea relansării zborurilor directe dintre Republica Moldova şi Emiratele Arabe Unite, precum şi participarea Republicii Moldova la Dubai EXPO 2020, transmite serviciul de presă al Guvernului.

În cadrul discuţiilor, premierul a remarcat dinamizarea în ultimul timp a dialogului la nivel înalt dintre cele două state, exprimându-şi convingerea că acest fapt va contribui la intensificarea cooperării dintre ţările noastre. În context, Pavel Filip a spus că deschiderea misiunilor diplomatice ale ţărilor noastre va crea noi oportunităţi pentru aprofundarea cooperăriii bilaterale.

Totodată, prim-ministrul a remarcat importanţa semnării acordurilor bilaterale cu privire la promovarea şi protejarea investiţiilor, şi privind evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale în vederea consolidării colaborării commercial-economice dintre cele două state. În această ordine de idei, Pavel Filip a vorbit şi despre reformele promovate de Executiv în scopul creării unui mediu de afaceri competitiv prin eliminarea barierelor administrative pentru dezvoltarea afacerilor şi reducerea la minimum a controalelor de stat.

„Pentru a îmbunătăţi climatul investiţional am redus numărul entităţilorcu funcţii de control, am micşorat numărul de acte permisive necesare pentru dezvoltarea afacerilor, reformam domeniul justiţiei şi promovăm o politică bugetar fiscală echilibrată. Cred cu tărie că toate aceste acţiuni vor contribui la atragerea investiţiilor în economia Republicii Moldova”, a subliniat Pavel Filip.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Abdullah binYazed Al Nahyan, a menţionat că ţara sa este deschisă pentru aprofundarea dialogului bilateral, iar acordurile semnate astăzi între părţi crează noi oportunităţi pentru dinamizarea cooperării bilaterale în diverse domenii.

La finalul întrevederii, şeful Cabinetului de ministri i-a transmis Prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite invitaţia de a efectua o vizită în ţara noastră.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite