Premierul Filip a avut o întrevedere cu Federica Mogherini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Republcii Moldova, Pavel Filip, a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini. Întâlnirea a avut loc la New York, în cadrul sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au fost despre procesul de implementare a Acordului de Asociere.

Filip a reiterat determinarea Guvernului pentru asigurarea aplicării reformelor iniţiate. Acesta susţine că deja au fost îndeplinite peste 90% din prevederile incluse în Foaia de parcurs.

Premierul a salutat sprijinul acordat de UE şi personal de doamna Federica Mogherini, în vederea consolidării şi extinderii cooperării cu Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Securitate şi Apărare, dar şi a noii Strategii a UE privind politica externă şi securitatea. 

„Moldova are o poziţie geopolitică importantă în Estul Europei şi doreşte să redevină campionul reformelor din ţările Parteneriatului Estic”, a declarat Filip.

Oficialii au discutat şi despre importanţa semnării de către Republica Moldova a Acordului cu FMI.  Federica Mogherini a menţionat că îndeplinirea precondiţiilor înaintate de FMI este importantă şi pentru Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva reluării finanţării europene. 

În altă ordine de idei, oficialul european a îndemnat autorităţile Republicii Moldova să continue agenda de reforme, în special în domeniul justiţiei şi cel bancar, şi să asigure o desfăşurare corectă şi transparentă a alegerilor prezidenţiale, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite