PR-ul Rusiei şi trucul electoral al lui Dodon
0Aflat la Moscova cu ocazia sărbătorii Zilei Unităţii Naţionale, Igor Dodon a avut o întâlnire neoficială de scurtă durată cu preşedintele Vladimir Putin.
Pe site-ul oficial al Kremlinului a apărut ieri o ştire cu privire la această întrevedere. În ştire se spune că după recepţia organizată cu prilejul Zilei Unităţii Naţionale, Vladimir Putin a avut o întâlnire de scurtă durată cu preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, şi cu fostul prim-ministru, Zinaida Greceanîi. „Au fost puse în discuţie aspecte legate de stadiul actual şi perspectivele relaţiilor bilaterale dintre Rusia şi Moldova”, este concluzia din ştire. Dmitri Peskov, purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin a reiterat pentru Itar-Tass că întrevederea de scurtă durată şi subiectul de discuţie s-a axat pe relaţiile bilaterale dintre cele două state. Nu se menţionează însă în baza cărui mandat Dodon a reprezentat Republica Moldova.
Asigurările lui Romodanovski
Nu se ştie cât de scurtă a fost această întrevedere, însă socialistul Dodon nu a ezitat să promoveze acest eveniment pe reţelele de socializare. Un alt eveniment pe care Igor Dodon l-a promovat cu insistenţă este întrevederea acestuia cu Konstantin Romodanovski, şeful Serviciului Federal de Migraţie (SFM) al Federaţiei Ruse. Romodanovski l-a asigurat pe Igor Dodon că toţi cetăţenii Republicii Moldova care vor tranzita graniţa cu Rusia până pe 30 noiembrie nu vor întâmpina niciun obstacol chiar dacă aceştia au probleme cu actele de şedere pe teritoriul Rusiei. Romodanovski l-a mai asigurat pe Dodon că după 30 noiembrie cetăţenii moldoveni care se vor întoarce în Rusia nu vor întâmpina obstacole la perfectarea patentei pentru muncă.
Gestul lui Romodanovski de a da undă verde cetăţenilor moldovenilor ca să treacă fără obstacole graniţa Federaţiei Ruse pare a fi un cadou electoral pentru Igor Dodon, în comunicatul SFM-ului rus menţionându-se că decizia a fost luată „la rugămintea” socialistului. Amintim că Federaţia Rusă a impus un embargou total faţă de produsele alimentare din Republica Moldova interzicând vinurile, conservele de fructe şi legume, fructele, produsele din carne şi carne.
Momeala electorală
Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a recurs la un truc electoral anunţând că s-a înţeles cu autorităţile ruse să „ierte” moldovenii care au încălcat legislaţia migraţională a Rusiei. De această părere este Victor Juc, vicepreşedintele Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În acelaşi timp, directorul Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, Anatol Ţăranu, consideră că prin această decizie Rusia a arătat că Igor Dodon este agentul său.
Victor Juc a declarat pentru IPN că este un truc electoral anunţul făcut de Igor Dodon, precum că la insistenţa socialiştilor autorităţile ruse au decis că moldovenii care au comis încălcări ale legislaţiei migraţionale vor putea să revină în Moldova în perioada 5-30 noiembrie şi, ulterior, vor putea merge din nou în Rusia fără să fie sancţionaţi. „Aşa ceva în principiu nu poate fi, căci, dacă s-a încălcat legislaţia, nu poate să se ierte încălcările şi să înceapă totul de la zero. Vine în contradicţie cu toate principiile juridice. Nu cred că cei din Federaţia Rusă vor accepta, chiar dacă ei spun acum verbal acest lucru. E o momeală care, în ultimă instanţă, va fi împotriva celor creduli”, a subliniat Victor Juc.