Pavel Filip, către şefii de la Vamă: Nu vă bateţi joc de oameni pentru a arăta cât de puternici sunteţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Premierul Pavel Filip le-a cerut şefilor de la Vamă miercuri, 12 septembrie, să se asigure că vameşii nu admit abuzuri în activitatea lor. Asta după ce şeful Guvernului a primit o scrisoare de la un cetăţean care îi spune că a fost obligat să plătească o taxă vamală de 900 lei pentru haine în valoare de 2.600 de lei pe care le cumpărase din România pentru cele două fetiţe ale sale.

„Eu nu cred că aceasta este contrabandă adevărată care se introduce în Republica Moldova. Vă rog să transmiteţi domnului Vrabie şi domnului Armaşu: haideţi să nu ne batem joc de oameni. Eu înţeleg că au această posibilitate cei care deţin funcţii în Vamă. Dar să ne facem treaba şi să găsim banii care se duc pe lângă bugetul statului, milioanele care curg. Şi nu vă bateţi joc de bieţii oameni care doar şi-au adus hăinuţe pentru copiii lor. Avem cu ce lupta, avem unde căuta bani, avem de unde aduce bani în buget, dar nu alegeţi calea cea mai simpla de a vă bate joc de oameni pentru a arăta cât de puternici sunteţi sau pentru a vă arăta muşchii”, a menţionat Pavel Filip.

Prim-ministrul a mai spus că, deşi vameşul l-a calificat pe cetăţeanul respectiv drept comerciant, bărbatul a traversat frontiera doar de două ori anul acesta. 

„Am rămas şocat şi de răspunsul primit de la vamă că respectivul inspector vamal nu poate fi sancţionat pentru că nu există motive reale pentru asta. În acelaşi timp, el a fost atenţionat să nu mai admită astfel de cazuri pe viitor. I s-a dat din deget. Părerea mea personală este că asemenea personaje nu au dreptul să lucreze în Serviciul Vamal”, a mai spus şeful Cabinetului de miniştri.

Premierul a cerut responsabililor să investigheze situaţia şi să restituie banii respectivului cetăţean, precum şi să-i raporteze până la sfârşitul acestei săptămâni despre acţiunile întreprinse. Potrivit legii, taxa vamală nu se aplică în cazul în care în ţară se introduc bunuri pentru uz personal, dar şi în cazul în care valoarea bunurilor nu depăşeşte 300 euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite