Pavel Filip: Decizia de a expulza cinci diplomaţi ruşi este argumentată şi este în interesul naţional al ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Premierul Filip a comentat din nou miercuri, 31 mai, expulzarea a cinci diplomaţi ruşi din Republica Moldova. De această dată, prim-ministrul a încercat să aducă alte precizări pentru a pune capăt speculaţiilor din jurul subiectului respectiv, menţionând că a fost vorba de interesul naţional al statului.

„Acolo unde vorbim de interesul naţional el are prioritate şi nu alte considerente. Pe această cale vreau să cer tuturor oamenilor cu funcţii publice din ţara noastră să nu speculeze pe acest subiect. Vreau să-i asigur că au fost toate elementele clare care au stat la baza unei asemenea decizii. Vreau să-i asigur că aceste elemente ţin de siguranţa statului”, a declarat Pabel Filip în debutul şedinţei Guvernului.

Cu o zi înainte, pe 30 mai, Filip comenta subiectul declarării celor cinci diplomaţi ruşi astfel: „Au fost declaraţi non grata în baza informaţiilor pe care le-am primit de la serviciile speciale. Este o procedură standard. Asta poate fi toată comunicarea la moment”.

 Cinci diplomaţi ruşi au fost declaraţi luni, 29 mai, „persona non grata” de către autorităţile de la Chişinău. Autorităţile moldovene nu au dat mai multe informaţii cu privire la motivele care au dus la declararea celor cinci diplomaţi „persona non grata” în Republica Moldova.

Igor Dodon a reacţionat extrem de dur după declararea a cinci diplomaţi ruşi „persona non grata” de către autorităţile moldovene, susţinând că este vorba de un gest „revoltător” şi despre o comandă venită din partea ţărilor occidentale.

Senatorul rus Igor Morozov a notat pentru Ria Novosti că „decizia Moldovei de a expulza diplomaţii Federaţiei Ruse a fost luată sub influenţa serviciilor speciale din Occident, ca răspuns la încercările lui Igor Dodon de a îmbunătăţi relaţiile cu Rusia. Acesta a subliniat că Rusia va răspunde simetric la acţiunile respective.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite