Partidul Democrat, lider în topul finanţării. Aproape 16 milioane de lei, obţinuţi doar în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Comisia Electorală Centrală a publicat luni, 18 iulie, rapoartele de finanţare a partidelor politice din Republica Moldova, pentru primul simestru al anului 2016. Lider în topul finanţării este Partidul Democrat, condus de Marian Lupu.

Pentru primul semestru al acestui an, democraţii au indicat în raportul privind gestiunea financiară, că au obţinut aproape 16 milioane de lei, mai exact 15.827.482 de lei, ceea ce constituie circa 800.000 de dolari americani.

Conform aceluiaşi raport, PD a primit în anul 2016 de la membrii de partid nu mai puţin de 13 milioane de lei. În timp ce, din partea altor persoane fizice, democraţii au obţinut aproape 1.800.000 de lei.

Partidul Democrat pare să fie cea mai tare formaţiune la capitolul imagine. În anul 2016, în doar 6 luni, ei au reuşit să cheltuie nu mai puţin de 13.532.138 de lei, adică aproximativ 682.000 de dolari pentru presă şi materiale promoţionale.

Totodată, democraţii conduc şi la capitolul membri de partid. Aceştia au raportat că au 50.286 de membri.

Amintim că vineri, 15 iulie, a fost ultima zi când partidile politice îşi pot depunde rapoartele de finanţare la CEC. Din cele 45 de partide înregistrate la Ministerul Justiţiei, doar 18 au trimis rapoartele.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite