Mocanu: Dodon a fost în Italia pentru a primi o parte din beneficiile firmelor căpuşe ale lui Vlad Plahotniuc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Liderul Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Sergiu Mocanu, susţine că scopul vizitei lui Dodon în Italia era departe de cel de a se întâlni cu diaspora, întrevederea fiind doar pentru a ascunde adevăratul scop. Potrivit lui Mocanu, şeful statului s-a văzut cu omul de afaceri rus Igor Makarov, chiar pe proprietăţile acestuia din Lago di Garda, unde urma să aibă loc o tranzacţie între Dodon, Plahotniuc şi Makarov.

Sergiu Mocanu afirmă că Igor Dodon a avut o întrevedere doar cu Igor Makarov, omul de afaceri rus fiind şi proprietar al companiei „Itera” „care livrează de mulţi ani de zile curent electric consumatorilor Republicii Moldova la preţuri pe care le fac companiile căpuşă situate între compania „Itera” şi consumatorii din Moldova”. 

La eveniment trebuia să participe şi preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, însă din motive necunoscute acesta ar fi renunţat la ideea deplasării în Italia, deşi ar fi promis că va veni. Din acest motiv tranzacţia ar fi eşuat.

După cum menţionează politicianul, în urma acestei întrevederi Plahotniuc urma să-i cedeze lui Dodon o parte din beneficiile firmelor intermediare care livrează energie electrică Republicii Moldova de la Centrala de la Cuciurgan şi care sunt actualmente controlate de Vlad Plahotniuc. În schimb, Dodon trebuia doar să-şi asume riscul unor proteste pe care trebuia să le controleze, ca urmare a majorării de tarife pentru ca şi şeful statului să poată avea profit.

„Aceste firme căpuşă sunt făcute de administraţia de la Tiraspol, împreună cu guvernările proruse de la Chişinău. Astfel, beneficiari a comisioanelor de la aceste firme căpuşă a fost familia Lucinschi, atunci când Lucinschi era preşedinte al Republicii Moldova. Pe urmă, această afacere a fost preluată de familia Voronin, care în octombrie 2002 l-a decorat pe Igor Makarov cu Ordinul „Gloria Muncii”. Acum a venit vremea ca atunci când a venit un conducător al Republicii Moldova, un preşedinte prorus, ca Plahotniuc, cel care a preluat această afacere de la familia Voronin, să-i cedeze o parte din beneficiile firmelor căpuşe lui Dodon”, a declarat Mocanu.

El precizează că Dodon a fost în Italia cu fratele lui care ar trebui să fie managerul şi administratorul acestor beneficii pentru familia Dodon. 

Igor Dodon a întreprins o vizită privată în Italia pe 7 martie, în cadrul căreia a decis să aibă o întrevedere la Padova, unde locuiesc cei mai mulţi moldoveni, cu diaspora moldovenească. Preşedintele le-a vorbit cetăţenilor despre viziunile sale asupra politicii interne şi externe, subliniind necesitatea de a avea relaţii bune atât cu UE, cât şi cu Rusia. În caz contrar, potrivit şefului statului, Moldova nu are viitor şi va fi ruptă în bucăţi. Detalii despre vizita sa privată Igor Dodon nu a oferit încă.

Amintim că Moldova continuă să importe energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan prin intermediari, mai exact este vorba de firma de la Tiraspol „EnergoKapital”, cu fondatori în off-shore. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite