Ministrul de Externe al Canadei va efectua o vizită oficială în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Externe al Canadei, John Baird, va efectua luni o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

Aceasta este prima vizită în istoria relaţiilor bilaterale a unui oficial canadian de asemenea rang. Potrivit unui comunicat, în cadrul întrevederii cu ministrul Natalia Gherman, oficialii vor discuta, în mod prioritar, despre obiectivele de pe agenda relaţiilor bilaterale, perspectivele de dezvoltare a cooperării pe dimensiunea politică şi comercial-economică, precum şi despre atragerea investiţiilor canadiene în economia naţională.

De asemenea, programul vizitei include întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

Vizita ministrului John Baird la Chişinău marchează intensificarea dialogului politic moldo-canadian, urmare a vizitei ministrului Natalia Gherman în Canada, în luna decembrie 2013, cu ocazia deschiderii Ambasadei R. Moldova la Ottawa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite