Maia Sandu s-a întâlnit cu miniştrii de Externe ai Cehiei, Austriei şi Slovaciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Situaţia de securitate din regiune şi cooperarea în domeniul integrării europene au fost discutate de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, Jakub Kulhánek, ministrul federal pentru Afaceri Europene şi Internaţionale al Austriei, Alexander Schallenberg, şi ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Slovaciei, Ivan Korčok.

Maia Sandu a mulţumit pentru sprijinul oferit de Uniunea Europeană, dar şi direct de ţările UE, pentru gestionarea fluxului mare de refugiaţi care, începând cu 24 februarie, au intrat în ţara noastră din Ucraina.

Şefa statului a menţionat că, din cei aproape 100 de mii de refugiaţi care se află în prezent pe teritoriul Moldovei, circa 50% sunt copii. La fel, s-a vorbit despre modul în care ţara noastră poate depăşi provocările cu care se confruntă sistemul economic şi social din cauza războiului, iar o soluţie este ca exporturile care anterior mergeau spre Est să aibă un mai mare acces pe piaţa UE.

Cei trei miniştri de Externe au apreciat determinarea cu care Republica Moldova face faţă actualei crize regionale, amplificată de problemele economice şi cele din sectorul energetic. De asemenea, ei s-au arătat interesaţi de noi oportunităţi de cooperare între ţările noastre, iar printre domeniile de interes comun se numără energia regenerabilă, combaterea dezinformării sau sprijinirea proiectelor de infrastructură pentru localităţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite