Maia Sandu, întâmpinată cu protest la Edineţ. Reacţia preşedintei VIDEO
0
Un grup de persoane a protestat astăzi în faţa Consiliului raional Edineţ, unde preşedintele Maia Sandu se afla într-o vizită de lucru. Din imaginile apărute pe reţelele de socializare, se observă cum manifestanţii scandează: „Jos, Maia Sandu!”, „Ruşine” sau „La puşcărie!”, oamenii legii fiind prezenţi la faţa locului, transmite IPN.
Într-o reacţie ulterioară, preşedinta Maia Sandu a menţionat că protestul este un drept constituţional, pe care îl respectă, iar în calitate de preşedinte va face tot ce-i stă în puteri pentru a schimba spre bine viaţa tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor care au alte viziuni sau preferinţe politice decât ea.
La Edineţ, Maia Sandu a avut întâlniri şi schimburi de opinii cu primarii, directori de şcoli, reprezentanţii autorităţilor locale, medicii şi antreprenorii din raion. Interlocutorii i-au relatat despre mersul campaniei de vaccinare, situaţia curentă din sănătate şi educaţie, problemele localităţilor din Edineţ, dar şi despre proiectele de dezvoltare realizate la Edineţ şi despre importanţa sprijinirii echitabile a proiectelor de dezvoltare locală, inclusiv celor cu finanţare europeană.
„Ţara noastră are nevoie de soluţii concrete pentru a depăşi criza, dar şi de măsuri serioase pentru a începe un proces de dezvoltare şi modernizare”, a declarat preşedintele.
La finalul vizitei, Maia Sandu a ieşit din clădirea Consiliului raional însoţită de paza de corp şi alte persoane pe fonul aceloraşi scandări ale protestatarilor. În aceeaşi mulţime se văd mai mulţi copii cu baloane, iar preşedintele ţine un buchet de flori în mână.