Maia Sandu, către Igor Dodon: Nu eu vă voi învinge în turul doi, ci oamenii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO captură video privesc.eu
FOTO captură video privesc.eu

Candidatul comun al PAS, PLDM şi PPDA la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a organizat luni, 31 octombrie, o conferinţă de presă în care a îndemnat tot cetăţenii să se mobilizeze pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. Sandu consideră că doar prin mobilizarea moldovenilor îl va putea învinge pe socialistul Igor Dodon.

„Celebrăm azi o primă victorie comună aupra minciunei şi hoţiei. Această victorie este a dumneavoastră. Alegerile de ieri au arătat foarte clar că avem o guvernare de carton. Ieri bula de săpun s-a spart”, a declarat liderul PAS.

Sandu se arată convinsă că rezultatul alegerilor din 30 octombrie indică faptul că populaţia nu mai are încredere în guvernare şi se cere o schimbare.

„Voturile oamenilor au arătat că guvernarea este total nelegitimă şi nu reprezintă pe nimeni. Mai avem un pas, dragi cetateni, acum am mare nevoie de sprijinul dumneavoastră, al tuturor”, a adăugat politicianul.

Maia Sandu a subliniat că anume Dodon ar fi aliatul lui Vlad Plahotniuc, afirmând totodată că ea nu s-a văzut niciodată în viaţă cu acesta.

„Dodon se declară anti-oligarh. El minte, în realitate a împărţit cu Plahotniuc toate schemele ilegale din care fac averi. El nu a luptat niciodată împotriva corupţiei şi nici de acum încolo nu va lupta”, a încheiat Sandu.

Amintim că după procesarea a 99.42% din procesele verbale, Igor Dodon a obţinut 48,23%, iar Maia Sandu 38,42%. Republica Moldova va avea turul doi pentru alegerea preşedintelui ţării pe 13 noiembrie.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite