Mai este Plahotniuc „marele păpuşar”?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mult timp, s-a spus despre Vlad Plahotniuc că ar fi „marele păpuşar” al politicii de peste Prut. Sigur, i-a şi plăcut să se complacă în acest statut şi, cum este proprietar de televiziuni şi publicaţii, a stimulat discret flatanta identificare.

Analogia cu fostul „mare păpuşar” de dincoace de Prut, Sorin Ovidiu Vântu, e inevitabilă, din păcate, cu tot ceea ce presupune ea, însă nu cred că există, deocamdată, riscul ca finalul să fie acelaşi. La Chişinău, Parchetul funcţionează după alte reguli decât cele ale justiţiei şi, oricum, cu excepţia unor fazani prea lacomi, nimeni nu a avut până acum cu adevărat de suferit.

Numai cä, în acest tablou al „marelui păpuşar”, care manevrează tot ce mişcă în politica din Basarabia, există câteva note false, care strică armonia. Ignoranţa desăvârşită a ceea ce se întâmplă în lumea civilizată şi lipsa oricărei experienţe democratice fac ca, pe Bâc, multe lucruri să treacă drept altceva decât sunt.

„Marii păpuşari”, de pildă, chiar şi la Bucureşti (ca să nu mai vorbim de Roma sau Paris) nu ies niciodată în faţă. Nu ocupă prima funcţie într-un partid, nu aspiră la funcţia de prim-ministru, nu stau toată ziua-bună ziua la televizor. Numele lor nu sunt pe toate buzele: adesea, ei sunt necunoscuţi marelui public sau, chiar când sunt cunoscuţi, puţini ştiu cu adevărat care este anvergura lor. Asta le asigură credibilitatea şi longevitatea.

Că Vlad Plahotniuc, în pofida unei minţi politice aptă pentru combinaţii, nu este „marele păpuşar”, a devenit evident din clipa în care s-a făcut preşedinte de partid.

De asemenea, adevăraţii păpuşari sunt, în planul vieţii personale, oameni discreţi. În lumea civilizată (repet termenul de comparaţie: chiar şi la Bucureşti), e imposibil să fii şi păpuşar, şi oligarh. Dacă apari în Maybach sau în Bentley, nu mai dă nimeni mána cu tine. Dacă umbli înconjurat de stoluri de animatoare, ţi se va vorbi, poate, despre timpul probabil, dar nu despre combinaţii politice. Nu prezinţi încredere. Rişti să contaminezi.

Că Vlad Plahotniuc, în pofida unei minţi politice aptă pentru combinaţii, nu este „marele păpuşar”, a devenit evident din clipa în care s-a făcut preşedinte de partid. Chiar dacă uzura lui Marian Lupu (singurul politician de la Chişinău care cunoaşte noţiunea de punctualitate) făcea obligatorie o demisie, care s-a şi produs, un adevărat păpuşar nu i-ar fi luat niciodată locul. Ar fi găsit un tânăr care vorbeşte bine şi româneşte, şi ruseşte, care arată bine şi a făcut studii în străinătate, şi l-ar fi promovat. Pentru ca el însuşi să evite uzura pe care o presupune avanscena şi, de asemenea, pentru a putea păstra toate uşile deschise. Pentru că acestea sunt cele două atuuri esenţiale ale „marelui păpuşar”: să poată concepe, în orice moment, combinaţii viabile şi, respectiv, să stea cât mai mult în politică. Dacă îşi declară aspiraţia de a deveni premier, e clar că nu e păpuşar, ci competitor. Păpuşă.

Dacă ne-am lămurit că, în ciuda calităţilor sale evidente, Plahotniuc nu este „marele păpuşar” al politicii de la Chişinău, rămâne o singură întrebare: cine este adevăratul păpuşar?

Am două propuneri pentru acest rol: Petru Lucinschi sau Iurie Roşca.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite