Leancă: Discuţiile privind desemnarea unui candidat comun nu au fost sincere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Discuţiile privind desemnarea unui candidat comun la prezidenţiale din partea Platformei „DA”, PAS, PLDM şi PPEM nu au fost sincere, a declarat liderul PPEM, Iurie Leancă, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

„Deocamdată, nu am avut discuţii care este platforma noastră, agenda, cum să schimbăm sistemul, să stabilim foarte clar ce avem de făcut”, a adăugat liderul PPEM.

Leancă a precizat că deşi iniţial s-a convenit asupra neagresiunii reciproce, este atacat permanent din partea Platformei „DA”. „Sunt permanent atacat, este un atac concertat din partea Platformei „DA”prin intermediul televiziunii „Jurnal TV”, pe care o controlează, şi încă a unei televiziuni .Aproape în fiecare zi se spune că urmează să fiu arestat, ca am comis ba una sau alta”, a declarat politicianul.

Referindu-se la declaraţiile fostului angajat al CNA, Mihail Gofman, care a spus că Leancă va fi următorul care va fi arestat pentru furtul miliardului, liderul PPEM a spus că „a fost scos cineva de la naftalină, care în funcţia pe care o deţinea, trebuia să intervină”. „Undea a fost Gofman timp de patru ani? De ce  nu a intervenit atunci? De ce nu face declaraţii la solicitarea procurorilor?”, se întreabă fostul premier.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite