Iurie Leancă, după vizita de la Bruxelles: Fără susţinerea UE va fi mult mai greu să reuşim
0Recent ales în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, Iurie Leancă a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali europeni. Deşi nu a vorbit despre rezultatele vizitei, limitându-se doar la câteva constatări generale şi oferirea unei liste de europeni cu care s-a întâlnit, vicespeakerul a subliniat că altă cale decât cea spre UE nu există.
„Timp de două zile am avut mai multe întrevederi cu parlamentari europeni, în mod special din familia PPE, dar l-am întâlnit şi pe Comisarul European pentru vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn. Discuţii bune, de substanţă. Concluzia e una: avem mult de muncit acasă, dar fără susţinerea UE va fi mult mai greu să reuşim şi altă soluţie decât să ne mişcăm spre UE nu avem”, a menţionat Iurie Leancă pe pagina sa de Facebook.
Înainte de deplasarea sa la Bruxelles, Leancă a declarat jurnaliştilor de la Deschide.md că le va explica oficialilor europeni cum percepe el situaţia prin care trece acum Republica Moldova: „Voi încerca să prezint o analiză cu concluzii de rigoare”.
Deputatul Grupului Popular European Iurie Leancă a fost numit vineri, 2 iunie, în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Candidatura lui Leancă a fost propusă de către speakerul Andrian Candu, care anterior menţiona că funcţia respectivă trebuie să fie ocupată de opoziţie. Leancă a fost susţinut cu voturile a 52 de deputaţi din PDM şi Grupul Popular European.