Ion Ceban: Chişinăul plăteşte pentru incompetenţa autorităţilor centrale
0
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, spune că au fost colectate facturile tuturor instituţiilor de menire socială din Chişinău şi au fost expediate Guvernului. Autorităţile centrale ar trebui să compenseze valoarea acestor facturi, întrucât municipalitatea nu este obligată să plătească pentru „incompetenţa autorităţilor centrale de a negocia un contract avantajos cu Gazprom”, susţine primarul, transmite IPN.
În acelaşi timp, Ion Ceban spune că-şi va continua activitatea politică şi-şi va dezvolta Mişcarea Alternativa Naţională, însă acest lucru nu va ştirbi din calitatea activităţii sale la Primărie.
Ion Ceban examinează posibilitatea transformării Mişcării Alternativa Naţională într-o formaţiune politică, însă acest lucru se va întâmpla doar dacă va exista susţinere din partea cetăţenilor. Procesul va fi unul transparent, iar înregistrarea partidului va avea loc atunci când va exista voinţă din partea oamenilor.
„Când am gândit Mişcarea Alternativa Naţională, am vrut să fie ceva complet diferit. Va fi o entitate pe care o vom crea de jos în sus. Noi întrebăm locuitorii Chişinăului cum apreciază activitatea primarului şi nu cred că pot fi obiecţii că ar fi implicată politica în activitatea mea de primar. Eu n-am demis pe nimeni pe criterii politice. Deocamdată nu vorbim despre un partid, ci despre o mişcare. Dacă se va transforma această mişcare în formaţiune politică vom decide împreună cu oamenii. Pentru noi a fost importantă prima etapă a acestui proces, noi am făcut anunţul, pentru că am vrut să vedem ce cred oamenii despre un astfel de proiect. Mă bucur că n-a existat „alergie” din partea cetăţenilor la acest anunţ, cu excepţia simpatizanţilor actualei guvernări. În viitorul apropiat, vom crea o pagină web a acestei mişcări şi acolo ne vom consulta cu oamenii pe toate domeniile”, a menţionat Ion Ceban în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la RTR Moldova.
Ion Ceban dă asigurări că activităţile de administrare a oraşului nu vor avea de suferit în urma implicării sale în politică. „Avem planificate multe proiecte şi, în pofida atitudinii autorităţilor centrale, noi le vom finaliza. În Chişinău, plata facturilor la gaz şi cauza prostiei şi incompetenţei autorităţilor centrale deja este 334 de milioane de lei din bugetul pentru anul 2022. Noi am expediat toate actele, calculele Guvernului, pentru că noi credem că Guvernul trebuie să compenseze aceste cheltuieli. 325 de milioane de lei – asta înseamnă 120 de autobuze noi în Chişinău, pe care noi nu le vom procura pentru că avem de achitat facturile şcolilor, grădiniţelor, spitalelor. Noi plătim pentru prostia autorităţilor centrale”, a mai spus Ion Ceban.
Ion Ceban a anunţat lansarea Mişcării Alternativa Naţională în data de 30 decembrie 2021. Potrivit ultimului sondaj de opinie publică realizat de CBS-Research la comanda Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” şi Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C Brătianu” (ISPRI) din România, Mişcarea Alternativa Naţională ar fi susţinută de 1,3% dintre respondenţi.