Ion Ceban: Acţiunea de demiterea a primarului de Chişinău va fi una civică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Acţiunea de organizare a referendumului de demitere a primarului Dorin Chirtoacă va fi una civică, la care nu va conta culoarea politică sau opţiunea geopolitică. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele fracţiunii PSRM în Consiliul Municipal Chişinău (CMC), Ion Ceban, la Realitatea TV, transmite IPN.

„Am avut discuţii cu reprezentanţii diferitor segmente de pe eşichierul politic. Noi trăim cu toţii într-un oraş care se sufocă în mizerie. Scopul comun este să-l demitem pe primarul care s-a compromis, după care fiecare va reveni la partidul său”, a spus socialistul.

Ceban a declarat că deşi se vor aduna semnături pentru referendum, nu se va renunţa nici la posibilitatea demiterii lui Chirtoacă prin votul consilierilor. „Vom merge şi pe această cale, deşi sunt aproape convins că nu se vor aduna cele 34 de voturi necesare, cineva posibil se va îmbolnăvi, altcineva ar putea pleca în deplasare, nu este exclus că de unii s-ar putea apropia unii tovarăşi şi să-i determine să nu voteze. Pe de altă parte, sunt sigur că printre consilierii liberali sunt din cei care vor vota demiterea lui Chirtoacă. Mai există riscul ca secretarul CMC să refuze să semneze procesul verbal al şedinţei, după cum s-a întâmplat în cazul demiterii unor funcţionari din anturajul lui Dorin Chiroacă. CMC i-a demis, însă procesul verbal al şedinţei nu a fost semnat şi aceşti funcţionari continuă să activeze”, a adăugat şeful consilierilor socialişti.

Ion Ceban nu exclude riscul că ideea organizării referendumului de demitere a primarului de Chişinău ar putea suferi eşec. „La noi în ţară totul se poate întâmpla. Am putea fi blocaţi de justiţie, aşa cum s-a întâmplat cu iniţiativa referendumului de modificare a Constituţiei şi la fel cum am fost blocaţi în 2012, când am mai încercat să organizăm un referendum pentru demiterea lui Chirtoacă”, a declarat fruntaşul socialist.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite