Igor Grosu: Vom avea un Guvern până la sfârşitul lunii iulie
0
Vom avea un Guvern învestit până la sfârşitul lunii iulie, care să înceapă cât mai curând negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru deblocarea asistenţei financiare externe. Este convingerea liderului PAS Igor Grosu, notează IPN.
Preşedintele interimar PAS spune că formaţiunea are pregătită configuraţia aproximativă a noului Executiv, însă componenţa echipei guvernamentale va depinde de faptul dacă PAS va obţine sau nu majoritatea la 11 iulie.
Potrivit preşedintelui PAS, imediat după alegerile anticipate va fi învestit un nou Guvern, întrucât acum Republica Moldova nu îşi permite luxul unor negocieri interminabile. Noul Executiv va trebui să negocieze cât mai grabnic acordurile cu organizaţiile financiare internaţionale şi să pregătească bugetul pentru anul 2022. Grosu spune că pentru funcţia de prim-ministru sunt luate în considerare numele său şi cel al Nataliei Gavriliţa.
„Luând în considerare experienţa din această iarnă, când au fost desemnaţi doi candidaţi la funcţia de premier, cel puţin două nume deja avem. Decizia o vom lua, totuşi, după alegeri. Va trebui foarte repede să ne mişcăm, va trebui să fie aprobat repede bugetul, ca să intrăm în iarnă cu legea bugetului aprobată. Va trebui să aprobăm majorările de pensii pe care le-am promis, astfel încât până la 1 octombrie să intre în vigoare noile majorări”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
De asemenea, preşedintele interimar PAS respinge acuzaţiile contracandidaţilor potrivit cărora Maia Sandu ar promova imaginea PAS în timpul vizitelor avute atât în raioanele Republicii Moldova, cât şi în străinătate. Liderul PAS afirmă că şefa statului nu încalcă legislaţia şi nu este implicată în această campanie electorală.
„Preşedintele Sandu este o persoană activă, are în atribuţiile sale politica externă, este invitată în străinătate, trebuie să ne reprezinte şi o face foarte bine. În plus, preşedintele are dreptul să se întâlnească cu cetăţenii. Nimeni n-o să găsească nicio secvenţă în care preşedintele să cheme la vot în favoarea unui partid politic”, a mai spus Igor Grosu.
În eventualitatea în care PAS nu va obţine o majoritate absolută în viitorul Parlament, Igor Grosu spune că formaţiunea sa va face alianţă fie cu partidele proeuropene, fie cu cele care vor subscrie programului PAS de guvernare.