Igor Dodon vorbeşte despre principalele realizări în funcţia de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Candidatul independent la prezidenţiale, Igor Dodon, susţinut de Partidul Socialiştilor, a punctat, într-o nouă ediţie a emisiunii „Igor Dodon răspunde”, principalele realizări atinse în funcţia de preşedinte al ţării. Igor Dodon spune că ceea ce şi-a propus în anul 2016 a reuşit în proporţie de 80-85%, pentru celelalte iniţiative neavând susţinerea Parlamentului, transmite IPN.

Igor Dodon susţine că, pe perioada preşedinţiei sale, a reuşit să aibă un dialog cu cetăţenii, mergând în peste 600 de localităţi din ţară. A doua realizare importantă, în opinia sa, sunt iniţiativele sociale pe care „a reuşit să le promoveze pentru oameni”.

Igor Dodon îşi atribuie meritul de a fi „dat jos un guvern şi un regim oligarhic”, în iunie anul trecut. „Datorită verticalităţii de care am dat dovadă, caracterului de care am dat dovadă la acea etapă, noi am reuşit acest lucru”, a declarat preşedintele în exerciţiu.

Restabilirea unei politici externe echilibrate este o altă realizare punctată de Igor Dodon. „În special, mă refer la faptul că am reuşit să restabilim relaţiile de prietenie strategică cu Federaţia Rusă. Nu am înrăutăţit relaţiile cu Uniunea Europeană, am continuat integrarea europeană, continuăm implementarea Acordului cu UE. În acelaşi timp, am reuşit să restabilim relaţiile bune cu Federaţia Rusă şi eu cred că acesta este o realizare foarte importantă”, a spus Igor Dodon.

Şi restabilirea dialogului cu administraţia transnistreană este trecută pe lista de realizări. Igor Dodon menţionează că, în patru ani, a avut opt întrevederi cu Vadim Krasnoselski. A reuşit să rezolve mai multe probleme, „cum ar fi cele cu terenurile agricole, numerele de înmatriculare” etc. Acest dialog, spune el, este umbrit acum de restricţionarea liberei circulaţii a persoanelor în stânga Nistrului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite