Gheorghe Cavcaliuc a creat un partid politic. Cum se va numi formaţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Cavcaliuc

Noul Partid Politic PACE îşi propune să devină un partid cu viziuni pro-europene, de centru-dreapta, de doctrină liberal-socială, anunţă grupul de iniţiativă care şi-a asumat sarcina de constituire a noii formaţiuni.

Potrivit unui comunicat de presă, din grupul de iniţiativă fac parte „personalităţi din diferite domenii, dar care nu au mai fost în politică niciodată. Echipa este formată din profesionişti din domeniile medicină, sport, business, sfera cercetării, artă, personalităţi notorii din diasporă, cunoscuţi conducători de instituţii publice etc.”, transmite IPN cu referire la comunicatul de presă.

Potrivit comunicatului, lider al grupului de iniţiativă privind constituirea Partidului Politic PACE a fost ales Gheorghe Cavcaliuc, care, în alocuţiunea sa, a calificat constituirea grupului de iniţiativă drept o nouă filă a istoriei moderne a Republicii Moldova, dar şi în viaţa fiecărui membru al echipei PACE.

„Societatea s-a săturat de politicieni iresponsabili, incompetenţi şi de lupte politice interminabile, care nu se dau pentru apărarea obiectivelor şi drepturilor oamenilor care i-au delegat în Parlament, dar pentru sfere de influenţă, bani, fotolii şi afaceri de milioane. Criza generată de pandemie a developat problemele cronice, de sistem în domeniile cheie din ţara noastră: economie, social, medicină, educaţie, politica externă şi altele. Corupţia în rândul politicienilor a ajuns la cele mai înalte cote posibile, un record foarte ruşinos, de care nu se vor spăla nici strănepoţii actualilor parlamentari, dar cel mai ruşinos şi strigător la cer lucru este că, această faimă controversată a ajuns peste mări şi ţări, iar explicaţii despre ce se întâmplă în Moldova trebuie să dea nu cei vinovaţi, dar tot cetăţenii care şi aşa suferă din urma acestor acţiuni criminale ale politicienilor”, a declarat Gheorghe Cavcaliuc.

În cadrul şedinţei grupului de iniţiativă s-au mai discutat chestiuni cu privire la organizaţiile teritoriale a Partidului Politic PACE, precum şi aprobarea proiectului, statutului şi programului politic al partidului. În final, a fost stabilită perioada organizării şi înregistrării organizaţiilor teritoriale pentru colectarea cererilor de aderare şi a fost aprobat termenul prealabil de organizare a Congresului.

Gheorghe Cavcaliuc a activat anterior în calitate de şef adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei pe perioada guvernării Partidului Democrat. El şi-a prezentat demisia din funcţie acum un an – pe data de 15 iunie 2019.

https://www.ipn.md/ro/a-fost-constituit-un-nou-partid-partidul-politic-pace-7965_1074184.html

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite