Gheorghe Bălan: Am cerut eliminarea discriminării faţă de Chişinău, dar nu ne-am înţeles cu Tiraspolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Negociatorii conflictului transnistrean din partea Chişinăului au solicitat să fie eliminată abordarea discriminatorie faţă de locuitorii de pe malul drept al Nistrului, adică acele aşa-numite fişe migraţionale şi controale exagerate care au loc pe linia administrativă în posturi transnistrene, dar nu au reuşit să găsească înţelegere din partea Tiraspolului, afirmă vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, pentru Europa Liberă.

Oficialul a menţionat că în cadrul întâlnirii cu reprezentantul politic transnistrean, care a avut loc săptămâna curentă, s-a discutat şi despre libertatea circulaţiei, asigurarea accesului în regiune, posibilitatea ca populaţia să circule nestingherit pe linia administrativă şi prin aşa-numitele posturi transnistrene. 

„Cât ţine de libertatea circulaţiei, consider că e un subiect excesiv de politizat de Tiraspol. Este perceput drept un risc. Prin urmare, nu există o deschidere”, a spus vicepremierul.

De asemenea, Bălan spune că în cadrul întrevederii a fost discutată şi problema miilor de fermieri din raionul Dubăsari care nu au acces la proprietăţile lor, la terenurile amplasate după traseul Râbniţa-Tiraspol. 

„Am propus părţii transnistrene să revină la mecanismul din 2006 şi care a funcţionat până în 2013. Acesta oferea posibilitate ţăranilor să aibă acces nestingherit la aceste pământuri şi să le prelucreze, iar în paralel să încercăm să identificăm soluţii la problemele existente în acest domeniu. Cu părere de rău, şi pe acest subiect, partea transnistreană nu a manifestat deschidere la dialog”, a adăugat vicepremierul.

Vorbind despre protocolul de la Berlin semnat în cadrul formatului de negocieri, Gheorghe Bălan a afirmat că în acest protocol nu este specificat exact cum vor fi soluţionate problemele. 

„Nu trebuie perceput acest protocol ca fiind unul negativ la adresa Chişinăului”, a notat oficialul.

Potrivit lui, orice soluţie care poate fi identificată şi promovată va fi în interesul populaţiei Republicii Moldova şi în conformitate cu legislaţia naţională şi normele internaţionale. Continuarea discuţiilor pe subiectele care sunt incluse în acest protocol nu dăunează aspectelor ce ţin de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite