Duel verbal între Vladimir Voronin şi Dumitru Diacov la TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Voronin, liderul PCRM, şi Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM, şi-au adus acuzaţii reciproce şi au discutat în contradictoriu în privinţa principalelor probleme cu care se confruntă Republica Moldova, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” la postul de televiziune TVR Moldova.

Fostul preşedinte al ţării, Vladimir Voronin, a declarat că Republica Moldova a cunoscut o adevărată dezvoltare doar în perioada celor opt ani cât la guvernare s-a aflat PCRM. „Oamenii sunt astăzi independenţi doar să scuipe peste tot şi să plece din această ţară”, a spus Vladimir Voronin.

În replică, Dumitru Diacov a remarcat că pe parcursul celor 26 de ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova a acumulat o experienţă inedită, iar guvernarea PCRM a fost una dezastruoasă. „Statele baltice au fost din start ajutate de UE. Dar să ne uităm unde au ajuns alte state ex-sovietice ca Armenia, Uzbekistan, Azerbaidjan etc. Voronin a exploatat pentru a ajunge la putere sentimentele nostalgicilor. Apoi a făcut alianţă cu Iurie Roşca şi a făcut spectacol  în stradă. În 2009 Republica Moldova nu mai avea prieteni externi. Eram ai nimănui”, a menţionat Dumitru Diacov.

Vladimir Voronin a spus că „independenţa unei ţări nu înseamnă să fii a cuiva”, iar „Iurie Roşca este mai deştept decât Diacov şi ceilalţi din PDM”. Fruntaşul comunist l-a acuzat pe preşedintele de onoare al PDM că şi-a vândut partidul şi că PDM a adus în Parlament fenomenul coruperii deputaţilor. „I-au plătit trei milioane de euro lui Igor Dodon ca să-l voteze pe Timofti preşedinte şi cinci milioane de euro pentru ai determina pe cei 14 trădători (deputaţi comunişti, n.r.) să treacă de partea lor”, a spus Vladimir Voronin.

Dumitru Diacov a replicat că şi el a fost trădat, dar nu a ieşit la televiziune să spună că deputaţii au fost cumpăraţi. Fruntaşul democrat a mai spus că în 2001, când PCRM avea majoritate constituţională, i-a propus lui Voronin să modifice legea fundamentală ca să fie interzis „turismul deputaţilor de la un partid la altul”, dar acesta nu a acceptat. Voronin însă a replicat că nu au avut loc astfel de discuţii.

Voronin i-a oferit lui Diacov un abonament pentru jumătate de an la ziarul „Comunistul”, însă ultimul a spus că nu-l va citi pentru că este un ziar plictisitor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite