Preşedintele Igor Dodon a ales ca în fiecare săptămână să arunce câte o bombă media, cu scopul expres de a fi în continuare expus dezbaterii publice. În fapt nici una din acţiunile sale nu a avut finalitate.

Penibil: referendum pe tema denumirii de Istoria Moldovei; urmează înlăturarea Legilor Fizicii lansate de Newton.

Nici un preşedinte serios din această lume nu s-ar fi gândit vreodată că pentru stabilirea denumirii unui manual este nevoie de un Referendum. Istoria, precum Geografia, Fizica, Chimia, Matematica, etc... prezintă lucruri concrete şi care ţin de mediul academic. Nu poate exista o dezbatere cu privire la informaţiile cuprinse în aceste discipline deoarece în cazul unui învăţământ profesional, dus de cetăţeni oneşti şi responsabili, informaţia are la bază o metodologie şi adevăruri de netăgăduit.

În loc de a face referendum pentru teme importante cum ar fi Unirea cu România, intrarea în Uniunea Europeană sau Uniunea Europeană, preşedintele actual crede că adevărul istoric se poate stabili prin intermediul unui vot popular.

Să ne aşteptăm în curând ca preşedintele nereprezentativ al Republicii Moldova să vină să stabilească prin Referendum Noi Legi ale Fizicii, să stabilească prin Referendum înălţimea Masivului Ceahlău, a lungimii râului Prut... În cazul unui preşedinte care este neglijat de toţi factorii externi, inclusiv de Federaţia Rusă, a unui preşedinte fără nici o putere la nivel local, decât cea de a face propuneri absurde, ne putem aştepta la orice.

Igor Dodon este tipul de preşedinte care consideră că Legile lui Newton au fost fixate prin referendum şi tot prin referendum trebuie date jos.

Limba Rusă obligatorie în şcoli

Să cunoşti Limba Rusă reprezintă, cu siguranţă, un plus nu doar pentru cetăţenii Republicii Moldova. Cu toate acestea, necesitatea cunoaşterii unei limbi străine nu se poate institui ca şi o condiţie obligatorie pentru cetăţenii unei ţări. Nu există stat democratic în lume în care un şcolar să fie obligat a învăţa o limbă străină. Această decizia este una ce se ia la nivelul unităţii de învăţământ şi este una descentralizată.

Este bine să cunoşti Limba Rusă, dar nu poţi forţa prin lege ca toate unităţile de învăţământ să fie obligate a asigura obligatoriu această cerinţă. Prin afirmaţiile sale mimează în continuare că ar fi omul Moscovei, deşi Moscova face orice ca să arate că Dodon nu este omul lor (s-ar ofensa dacă ar fi aşa).

Igor Dodon cel fără de Bacalaureat

Orice prostie vor cetăţenii să audă, vine Igor Dodon şi o lansează. Mai nou, doreşte să nu se mai organizeze Bacalaureat deoarece acesta ar stresa pe elevi. Nu explică Igor Dodon cum vor mai fi recunoscute în acest caz diplomele moldovenilor în România sau altă ţară a lumii, cum vor mai putea avea ei acces la recunoaşterea internaţională şi învăţământul superior. Vă spunem noi: nu ar mai putea avea acces.

Dar acest lucru nu este important deoarece, în fapt, Igor Dodon nu şi-a propus niciodată să ducă la îndeplinire acest demers, ci doar să dea bine în faţa cetăţenilor. Dar ce aşteptări să avem de la un preşedinte care doreşte referendum prin care stabileşte noi baze ale ştiinţei.

Igor Dodon interzice României să se amestece în treburile interne ale Republicii Moldova

Sigur că Igor Dodon nu doreşte interzicerea staţionării trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova- ele sunt un factor de stabilitate. El nu doreşte nici mai mult şi nici mai puţin decât să se bucure de banii oferiţi de România, dar aceasta să nu îşi apere interesele.

Practic, Igor Dodon ar interzice microbuzele şcolare, reabilitarea de şcoli şi clădiri monumente istorice, realizarea de drumuri, banii daţi autorităţilor locale...

Bucureştiul face, însă, ceea ce trebuie: îl neglijează cu desăvârşire.

Între timp, la Chişinău, Parlamentul a votat cu o majoritate covârşitoare reducerea influenţei Ruse în Republica Moldova şi dusă prin intermediul instituţiilor media. O lege recent adoptată obligă televiziunile la cel puţin 30% produs autohton şi conţinut în Limba Română. ADIO posturilor de propagandă Rusă retransmise prin intermediul televiziunilor.