Dodon, după hotărârea CC de a-l obliga să numească în funcţie miniştrii: Mai curând accept să merg la referendum. Nu vă jucaţi cu voinţa poporului!
0Preşedintele Igor Dodon refuză să se supună hătărârii Curţii Constituţionale emise marţi, 24 ianuarie, care oferă explicaţii privind partajarea atribuţiilor şefului statului în caz de remanieri guvernamentale. În consecinţă, preşedintele susţine că este gata să meargă la referendum, dar nu se conformează deciziilor actualei guvernări.
„Dacă guvernarea sau Curtea Constituţională îşi închipuie că pot forţa preşedintele să ia anumite decizii nepopulare sau antisociale, ei greşesc amarnic.
Eu mai curînd voi accepta să merg la referendum, să supun acţiunile mele şi ale guvernării judecăţii poporului, decît să mă supun presiunei actualei majorităţi parlamentare şi acoliţilor lor. Sunt sigur că cetăţenii vor fi de partea mea.
Şi, în general, le recomand guvernanţilor să nu se joace cu voinţa poporului”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Problema a început după ce funcţia de ministru al Apărării a rămas vacantă, ministrul Şalaru fiind demis din funcţie prin decretul preşedintelui ţării.
Ulterior, Dodon declara că nu-l va numi pe liberalul Valeriu Munteanu în funcţie, fiindcă aceasta trebuie să fie ocupată de un profesionist şi un militar cu experinţă din interiorul Ministerului.
Chiar dacă Constituţia îl obliga pe Dodon să semneze decretul de numire în funcţie a miniştrilor desemnaţi de Guvern, acesta afirma că nimeni nu poate obliga preşedintele ţării să pună semnătura pe un act sau altul. Motiv pentru care liberalii s-au adresat la CC.