Că Dodon a recurs la ea, nu mă surprinde. Nici că o face atât de repede, la trei luni de la preluarea mandatului. Gol pe dinăuntru şi pe dinafară, simplă marionetă a lui Plahotniuc, nu avea cum să reuşească. De la Moscova s-a întors cu mâna goală, la Bruxelles n-a avut nimeni timp de discursul lui sovietic, la Teheran a fost umilit, la Tiraspol s-au folosit de el, iar basarabenii care lucrează în Occident l-au luat cu pietre.

Ce mă surprinde, e cât de slabă este ameninţarea pe care le-a livrat-o cetăţenilor Republicii Moldova:

„Republica Moldova se va rupe, iar o parte va reveni României!”

Nici n-are rost să-i reamintim că, înainte de a se rupe, actuala Republică Moldova este ea însăşi rezultatul a două rupturi teritoriale. Dintr-o bucată ruptă din România şi o bucăţică ruptă din Ucraina, regimul sovietic a creat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. 

De asemenea, înainte de a se rupe acum, în 2017, tot dragii sovietici ai lui Dodon au rupt o bucăţică din RSSM şi au dăruit-o Ucrainei.

Bau-baul ruperii Republicii Moldova e slab, înainte de toate, pentru că majoritatea locuitorilor ei chiar îşi doresc ca acest stat să se spargă. Lui Dodon n-are cum să-i fie străină existenţa Transnistriei, nu? Nici a Găgăuziei. Lor li se adaugă procentele tot mai însemnate de basarabeni, în special tineri, pentru care viitorul Republicii Moldova constă în reunificarea cu Ţara. Însumaţi, cetăţenii care nu consideră că Republica Moldova mai are vreun rost depăşesc majoritatea. Faptul că unii dintre ei s-au coalizat şi l-au ales preşedinte pe Dodon nu schimbă cu nimic evidenţa existenţei unei majorităţi, pentru care o eventuală dispariţie a statului constituie o veste bună.

Nici partea a doua a ameninţării, conform căreia, în eventualitatea iminentei disoluţii a Republicii Moldova, o parte din ea va ajunge în România, nu constituie o sperietoare decât în mintea lui Dodon. România e printre cele mai sărace ţări din UE, are o mulţime de probleme, dar, în comparaţie cu tot ceea ce se află în spaţiul ex-sovietic, e Paradisul. Nu e inteligent să ameninţi pe cineva cu Paradisul: s-ar putea să obţii efectul contrar.

Nemaivorbind că, dacă s-ar întâmpla una ca asta, noi, cetăţenii României, ar trebui să fim speriaţi. De dimensiunile dezastrului economic pe care, odată cu teritoriul, l-am lua în primire, de numărul dodonilor pe care ar trebui să-i integrăm şi să îi tratăm ca europeni etc. Or, după cum arată sondajele, departe de a se înspăimânta, românii îşi asumă lucid o eventuală misiune de salvare, prin unire, a basarabenilor.

Din nefericire pentru Dodon, însă, nu e suficient să creadă el însuşi în minciunile sale, pentru ca acestea să se transforme în adevăruri. Orice observator lucid ştie că existenţa istorică a acestei forme artificiale, numită Republica Moldova, e departe de a se încheia. Până atunci, Dodon (şi toţi Dodonii care-i vor urma) vor trebui să dea socoteală cetăţenilor. Să le spună de ce nu au făcut absolut nimic din ce au promis şi de ce, în mandatul lor, oligarhii sunt tot mai bogaţi, iar omul simplu, tot mai sărac.

Iar asta e mai greu decât să dezgroape nişte lozinci sovietice şi să le repună în circulaţie.