Dionis Cenuşă, despre impactul unui preşedinte prorus asupra agendei europene a Republicii Moldova

Analistul politic al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” Dionis Cenuşă consideră că, dacă alegerile prezidenţiale din Moldova vor fi câştigate de un candidat prorus, aceasta va duce la destabilizarea dialogului politic dintre Chişinău şi Bruxelles.

La finele lunii octombrie 2016, cetăţenii moldoveni vor alege din nou preşedintele ţării, după aproape 20 de ani de la ultimele alegeri prezidenţiale directe, desfăşurate până la modificările constituţionale din 2000. De rezultatul acestor alegeri depinde sustenabilitatea vectorului european în Moldova. Acesta va fi supus unui test de durabilitate pentru prima dată după 11 ani de la semnarea Planului de Acţiuni Moldova-Uniunea Europeană (februarie 2005), pe timpul guvernării PCRM şi respectiv după 2 ani de la semnarea Acordului de Asociere (iunie 2014).

Dacă votul popular va sprijini un candidat prorus, atunci posibilitatea reînnoirii vectorului rusesc ca opţiune geopolitică creşte substanţial. Aceasta va favoriza revenirea forţele proruse pe scena politică principală şi consolidarea opoziţiei faţă de procesul de integrare europeană, fapt ce se poate solda cu stagnarea Acordului de Asociere sau chiar anularea acestuia.

Totodată, alegerile prezidenţiale din octombrie constituie o oportunitate enormă pentru promovarea unor noi lideri politici de orientare proeuropeană. Ca urmare, emergenţa unui preşedinte de ţară conectat la spaţiul de valori şi viziuni europene poate să contribuie la revigorarea sprijinului public pentru integrarea în UE. Eşecul candidatului proeuropean va duce la multiplicarea dilemei geopolitice în societate. Acest lucru va reprezenta o consecinţă directă a tensiunilor între preşedintele prorus şi restul instituţiilor în stat care sunt antrenate în realizarea agendei europene. În această situaţie, adepţii vectorului pro-european vor fi dublu dezavantajaţi, deoarece urmează să înfrunte nu doar o guvernare pretins proeuropeană, vinovată de zdruncinarea încrederii publice în UE, dar şi un preşedinte prorus.

Preşedinte prorus sau proeuropean?

Sondajele îi creditează cu şanse înalte atât pe liderii politici proruşi (liderul PSRM Igor Dodon), cât şi pe cei cu viziuni proeuropene (Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate şi Andrei Năstase, Platforma „Demnitate şi Adevăr”). Ceilalţi candidaţi nu vor avea, cel mai degrabă, suficient timp pentru a câştiga simpatiile unor largi segmente de cetăţeni. Prin urmare, lupta pentru fotoliul de preşedinte se va da anume între cei trei lideri politici susţinuţi cel mai mult în sondaje.

Socialistul Igor Dodon este deocamdată cel mai puternic candidat pe stânga eşichierului politic. Deşi acesta nu ar fi capabil să câştige din primul tur, el dispune de resursele necesare pentru a ajunge în al doilea tur. Acesta va colecta voturile cetăţenilor care cer restabilirea relaţiilor cu Rusia, inclusiv din contul renunţării la agenda europeană.

Participarea concomitentă a Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase la alegerile prezidenţiale va diviza electoratul ce înclină spre UE. În mod logic, aceştia ar trebui să stabilească un armistiţiu electoral şi să se concentreze pe combaterea candidaturii lui Dodon. De asemenea, aceştia trebuie să se abţină de la critici reciproce ce ar crea dezavantaje pentru oricare dintre cei doi propulsat în turul doi. Inevitabil, agenda electorală a lui Sandu şi Năstase se va baza pe condamnarea actualei guvernări şi pe promisiunea de a folosi instituţia preşedinţiei pentru a se opune acţiunilor întreprinse de actuala guvernare. Victoria unuia dintre cei doi va fi prezentată publicului drept „începutul eliberării statului din captivitatea grupului oligarhic, controlat de Vladimir Plahotniuc”.

Cu toate acestea, anumite riscuri pot fi generate chiar şi în situaţia alegerii unui preşedinte proeuropean, în dependenţă dacă acesta va fi ghidat doar de vendetă (mai degrabă, Andrei Năstase) sau va alege o poziţie combativă, dar totodată raţională (mai degrabă, Maia Sandu). Noua elită care se prezintă drept proeuropeană trebuie să se dedice intereselor publice, prin realizarea reformelor inspirate din agenda de asociere la UE, care în cele din urmă va contracara manifestările “statului capturat”. În niciun caz, ocuparea fotoliului de preşedinte nu trebuie să fie transformată într-o nouă încercare de a subordona instituţiile statului pentru a combate rivalii politici.

Riscurile emanate de un preşedinte prorus

Este evident că un preşedinte prorus, precum ar putea fi socialistul Igor Dodon, va fi o lovitură puternică pentru forţele apropiate de UE, fie că reprezintă actuala guvernare compromisă sau noile forţe afiliate ideii europene.

Conform noilor prevederi ale legislaţiei electorale, viitorul preşedinte de ţară va trebui să renunţe la poziţia sa în cadrul partidului, dar aceasta nu-l va împiedica pe Igor Dodon să promoveze ideile PSRM. Legislaţia nu aplică interdicţii şi respectiv sancţiuni în acest sens. Totodată, experienţa anterioară arată că preşedintele ţării provenit  dintr-un partid parlamentar rămâne conectat sau chiar participă la luarea deciziilor în cadrul formaţiunii sale (exemplul lui Vladimir Voronin şi PCRM în perioada 2001-2009). Prin urmare, iniţiativele socialiştilor privind apropierea Moldovei de Rusia vor fi vociferate de Dodon, dar deja din calitatea sa de şef de stat.

Preşedintele prorus va constitui o contrapondere pentru guvernarea angajată în realizarea agendei europene. Primul va încerca să lege corupţia care derivă de la guvernare de UE, chiar dacă cea din urmă oferă asistenţă pentru reforme inspirate din Acordul de Asociere şi nu pentru a întreţine o guvernare sau alta.

Alegerea unui preşedinte prorus va reprezenta un atuu geopolitic la nivel regional pentru Rusia. Posibilităţile preşedintelui în materie de politică externă, garantate de Constituţie (Art. 86 - participarea la negocieri, semnarea tratatelor internaţionale), sunt suficiente pentru a destabiliza dialogul politic între Bruxelles şi Chişinău. În acest caz, riscul unei politici externe duale la Chişinău (preşedinte prorus versus celelalte instituţii angajate în îndeplinirea agendei europene) va spori în mod iminent.

Mai mult ca atât, Igor Dodon a opinat deja că populaţia ar putea decide într-un referendum asupra Acordului de Asociere. Aşadar, socialistul are posibilitatea nu numai să împiedice realizarea Acordului (de exemplu, prin aplicarea pe larg a instrumentului de abrogare a legilor), dar şi să ceară expunerea cetăţenilor pe marginea Acordului într-un plebiscit. La fel, acesta poate propune un plebiscit privind aderarea ţării la Uniunea Vamală, ideea promovată cu insistenţă anterior. O asemenea atribuţie este conferită preşedintelui ţării de către legea supremă (Art. 88, p. f). Având în vedere prezenţa puternică a vectorului ruso-euroasiatic în sondaje şi a crizei de imagine suferită de vectorul european, asociat cu acţiunile guvernării oligarhizate, un eventual referendum pe marginea Acordului ar putea avea rezultate dezastruoase pentru agenda europeană.

În loc de concluzie...

Este prematur să concluzionăm că anume candidatul prorus va câştiga alegerile prezidenţiale din octombrie curent. Dar riscurile care derivă dintr-un asemenea scenariu trebuie analizate serios de către noile forţe politice proeuropene, actuala guvernare, dar şi partenerii europeni.

Unicii actori care pot exclude materializarea scenariului unui preşedinte prorus sunt reprezentanţii noului val de partide proeuropene, ai căror lideri se bucură de credibilitate în societate (Maia Sandu, Andrei Năstase). Din acest considerent, aceştia sunt obligaţi să pactizeze pentru a nu lovi unii în alţii în primul tur şi pentru a face front comun în al doilea tur al alegerilor, mobilizând la maxim electoratul proeuropean. Aceasta reprezintă unica soluţie viabilă ce ar permite păstrarea sau chiar salvarea vectorului european.
 

În fine, contracararea manifestărilor “statului capturat” este cu adevărat posibilă doar dacă preşedinţia revine noilor forţe politice care simpatizează UE. Alt scenariu este favorabil doar Rusiei, puternic interesată în stoparea integrării europene în Moldova şi în regiune, şi nicidecum nu în reforme şi combaterea guvernărilor oligarhice.

Articolul a fost publicat pentru IPN.