Dionis Cenuşă: Constrângerile financiare ale UE după Brexit pot afecta perspectiva europeană a Moldovei
0UE intră în oboseală faţă de procesul de extindere, dar şi în constrângeri financiare din cauza Brexitului şi a priorităţilor de securitate, precum migraţia ilegală de la Sud. De aceea, Moldova, la fel ca şi Georgia, trebuie să convingă Bruxelles-ul, cu probe plauzibile, că merită să primească perspectiva europeană, la fel ca şi ţările Balcanilor de Vest, scrie analistul politic Dionis Cenuşa într-un articol de analiză pentru Agenţia IPN.
De aceea, la fel ca şi Georgia, Moldova trebuie să avanseze în mod unilateral demersul pentru perspectiva europeană. Aceasta însă contrastează cu imposibilitatea guvernării de la Chişinău de a-şi restabili credibilitatea în ochii UE, subliniază politologul.
În opinia lui Dionis Cenuşa, chiar dacă sunt preocupate de „aranjamentele” pentru scrutinul din decembrie 2018, autorităţile moldoveneşti nu realizează că ar obţine mai mult sprijin în rândul populaţiei, dacă ar implementa integral reformele convenite cu europenii şi cerute de societatea civilă.
El crede că o demonstraţie în plus a unui angajament serios faţă de reforme ar fi renunţarea la instrumentele artificiale de promovare a integrării europene în Moldova, precum este iniţiativa de „constituţionalizare” a vectorului european.
Orice artificialitate faţă de agenda europeană îndepărtează ţara de o perspectivă europeană clară, opinează politologul.
Expertul politic consideră că dacă nu guvernarea, atunci opoziţia extra-parlamentară, este obligată să preia ideea promovării unilaterale a unei perspective europene pentru Moldova, similar exemplului georgian.
Deşi Moldova ar putea să se alăture destul uşor la procesele de integrare europeană din Balcanii de Vest (dimensiune, proximitate, capacitate de absorbţie a legislaţiei europene etc.), aceasta este frânată de instituţii „capturate” de interese obscure, corupţia endemică şi demolarea continuă a „contractului social”, concluzionează Dionis Cenuşa.