Deputaţii socialişti au decis ce amendamente vor susţine la legea bugetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii Partidului Socialiştilor vor susţine iniţiativa de a amâna, cu jumătate de an, aplicarea cotei unice  TVA de 12% pentru produsele din agricultură, dar şi cea prin care se păstrează plafonul de 200 de euro al coletelor cu produse cumpărate online de peste hotare, pentru care nu se aplică impozite, transmite IPN.

Proiectul iniţial al politicii bugetar-fiscale prevede reducerea plafonului până la 100 de euro. Despre aceasta au discutat deputaţii PSRM în cadrul unei şedinţe cu preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon.

Într-un comunicat de presă, PSRM menţionează că deputaţii PSRM au salutat avizul pozitiv al Guvernului la amendamentul propus la iniţiativa lui Igor Dodon, ca peste 690 de mii de pensionari şi alţi beneficiari de plăţi sociale să primească, în preajma sărbătorilor pascale, câte 1000 de lei. Această indemnizaţie unică, ce costă bugetul de stat aproape 700 de milioane de lei, va fi primită de beneficiarii de pensii şi alte plăţi sociale care au un venit lunar mai mic de 4 mii de lei.

Printre priorităţile PSRM pe agenda parlamentară figurează şi proiectele de legi care prevăd reducerea vârstei de pensionare până la 57 de ani la femei şi 62 de ani la bărbaţi. Femeile cu 5 copii vor avea dreptul să iasă la pensie la 54 de ani, prevede acelaşi proiect. Un alt proiect PSRM interzice patronilor concedierea persoanelor ajunse la vârsta de pensionare.

Fracţiunea PSRM va insista pentru votarea, în două lecturi, a proiectului legii care are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populaţiei şi economiei Republicii Moldova, ca urmare a furtului miliardului. Deputaţii socialişti vor insista şi pe aprobarea proiectului de hotărâre prin care se stabileşte că Ziua Europei în Moldova este marcată pe 8 mai. Astfel ca pe 9 mai să fie sărbătorită doar Ziua Victoriei, precizează comunicatul PSRM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite