Deputaţii pleacă în vacanţă de la 1 august
0
Sesiunea parlamentară primăvară-vară se încheie pe 31 iulie, conform Constituţiei. Astfel, deputaţii din actuala legislatură pleacă în vacanţă începând cu 1 august, însă vor trebui să fie gata să revină la muncă peste două săptămâni pentru că „ vor fi mai multe iniţiative care vor trebui adoptate”, susţine preşedinta Parlamentului Zinaida Greceanîi, transmite IPN.
„Începând cu 12 august este recomandabil toţi deputaţii să fie pe loc pentru că vor avea loc şedinţe neordinare ale Parlamentului”, a declarat Zinaida Greceanîi în plenul Legislativului.
Iniţiativele care urmează a fi examinate şi adoptate după vacanţa deputaţilor se referă la modificarea bugetului, aprobarea în a doua lectură a amendamentelor la Codul Electoral, modificarea Legii cu privire la Procuratură etc. „Chiar dacă sesiunea se încheie pe 31 iulie, vor fi mai multe iniţiative care vor trebui adoptate. Deputaţii au avut deja 3 luni de odihnă”, a conchis preşedinta Parlamentului.
Următoarele şedinţe ale Parlamentului vor avea loc pe 30 şi respectiv 31 iulie. Tot atunci, Comisiile parlamentare care mai au de examinat proiecte se vor convoca în şedinţe.