VIDEO Deputaţii PDM şi PPEM, singuri în Parlament. PSRM, PLDM, PL şi PCRM au părăsit sala de şedinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md
FOTO parlament.md

După ce fracţiunea socialiştilor a părăsit şedinţa Parlamentului joi, 26 iulie, pe motiv că Legislativul le respinge toate iniţiativele, şi celelalte partide de opoziţie le-au urmat exemplul. PCRM, PL şi PLDM au decis să plece în semn de protest faţă de de iniţiativele legislative pe care majoritatea parlamentară intenţiona să le voteze.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, s-a arătat indignat că, pe ultima sută de metri, a fost inclus un număr exagerat de proiecte de lege pe ordinea de zi a Parlamentului.

„Nici mecanic nimeni nu reuşeşte să analizeze şi să intre în esenţa acestor protecte de lege. Mai ales ceea ce ţine de dimensiunile fiscale, economice şi financiare. Aşa întotdeauna procedează această legislatură a Parlamentului”, a spus Voronin.

Comunistul a atenţionat opinia publică despre faptul că şedinţa Parlamentului continuă în mod ilegal. Acesta a afirmat că, după ce cele patru formaţiuni au părăsit sala de şedinţa, majoritatea parlamentară ar fi rămas cu doar 20 de deputaţi, iar pentru asigurarea cvorului este nevoie de 51.

Potrivit unimedia.info, PL şi PCRM au părăsit sala plenului după ce majoritatea parlamentară au refuzat excluderea proiectelor de lege cu privire la Amnistia Fiscală, reducerea impozitul pe venit pentru persoane fizice de la 18% la 12%, reducerea atribuţiei angajatorului la bugetul de stat  a asigurării sociale de la 23% la 18 la sută şi dublarea scutirii personale, de la 11.280 de lei la 24 de mii.

Partidul Liberal Democrat a părăsit şedinţa după ce au declarat că sunt împotriva proiectelor de lege cu privire la Amnistia Fiscală II, unde persoanele care au bani nedeclaraţi, pot să îi declare la FISC şi să plătească un impozit de doar 3%.

„Fracţiunea noastră a propus la începutul şedinţei excluderea din ordinea de zi de astăzi a trei proiecte, inclusiv declararea voluntară şi stimularea fiscală, pentru că proiectele nu au trecut procedura regulamentară. În 2016 un asemenea proiect a fost calificat de către Centrul Naţional Anticorupţie drept o schemă de spălare a banilor de provenienţă frauduloasă. În semn de protest, fracţiunea PLDM părăseşte şedinţa”, a spus Iurie Ţap, deputat PLDM, citat de IPN.

Deputata PL Alina Zotea a comunicat că deputaţii fracţiunii liberale părăsesc sala de şedinţe nemulţumiţi că majoritatea parlamentară nu a susţinut propunerea colegilor din fracţiune de a exclude proiectele de reformă fiscală propuse recent de către actuala guvernare. „Ceea ce faceţi astăzi este o gravă încălcare”, a spus deputata, potrivit IPN.

„Astăzi în Parlament se va discuta reforma fiscală al cărei scop principal este creşterea veniturilor populaţiei prin scăderea impozitelor şi dublarea scutirilor, în aşa fel încât să nu să se mai impoziteze nici minimul de existenţă şi multe alte elemente”, a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. 

„Pe lângă acest subiect foarte important, care este aşteptat de toată ţara, e vorba de liberalizări mai multe pentru mediul de afaceri”, a adăugat şeful Legislativului.

Şedinţa a continuat cu deputaţii din fracţiunea majoritară, fără a fi precizat numărul acestora în sală.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite