Consilierii PSRM cer reparaţia drumurilor din Chişinău până la Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Consilierii Partidului Socialiştilor din Consiliul municipal Chişinău solicită ca lucrările de reparaţie a drumurilor din Capitală să înceapă în mod urgent, astfel încât, până la sărbătorile de Paşti, pe străzi să nu mai fie găuri.

Într-o conferinţă de presă, consilierul socialist, Alexandr Odinţov, a declarat că bani pentru reparaţia drumurilor au fost alocaţi încă în toamna anului trecut, iar suma este de circa 139 de milioane de lei, transmite IPN.

„Starea drumurilor din Chişinău este una deplorabilă. De două săptămâni asistăm la un tablou dezolant. Oamenii ne trimit un şir de poze cu găurile imense din asfalt în care se blochează maşinile. O situaţie şi mai rea este în cartiere. Cerem imediat Direcţiei transport să înceapă reparaţia. Dacă acest proces va fi amânat încă două săptămâni, o să ne trezim de Paşti într-un adevărat haos”, a notat alesul local.

În altă ordine de idei, Alexandr Odinţov a acuzat autorităţile municipale de faptul că din cauza unor acţiuni ilegale ale funcţionarilor, doar în ultimii trei ani au fost pierdute circa 50 de terenuri, cu o suprafaţă de circa trei hectare. Destinaţia acestor terenuri este construcţia caselor multietajate sau benzinării. Potrivit alesului local, în majoritatea cazurilor au loc licitaţii fictive, iar ca rezultat aceste loturi sunt înstrăinate agenţilor economici prin intermediul instanţelor judecătoreşti.

Numărul terenurilor pierdute, însă ar putea fi mai mare, susţine Alexandru Odinţov. Potrivit lui, costul unui teren ar constitui circa 50 de mii de euro, prin urmare prejudiciul adus municipalităţii se ridică la miliarde de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite