Ce argumente aduce PAS că expulzarea celor şapte cetăţeni turci de la Liceul Orizont a fost ilegală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) consideră că cei şapte cetăţeni turci, directori şi profesori de la Liceul Orizont, au fost expulzaţi ilegal în Turcia, prin încălcarea legislaţiei naţionale şi a convenţiilor internaţionale.

Lidera PAS, Maia Sandu, susţine că expulzarea s-a făcut la solicitarea preşedintelui turc, Recep Erdogan, cu acordul conducerii de la Chişinău, inclusiv al lui Igor Dodon.

Ea a notat că avocaţii cetăţenilor turci s-au adresat la CEDO ca să „fie examinat acest abuz”,

„Suntem siguri că CEDO le va da dreptate, iar noi cu dumneavoastră, plătitorii de taxe Republicii Moldova, le vom plăti compensaţii acestor familii”, a afirmat Maia Sandu.

Membrul Biroului Naţional al PAS, juristul Sergiu Litvinenco, afirmă că doar Biroul de Migraţie şi Azil putea lua o decizie privind expulzarea celor şapte cetăţeni turci, fapt care nu s-a întâmplat, şi în niciun caz SIS.

Litvinenco a menţionat că expulzarea poate avea loc doar în temeiul unei decizii judecătoreşti, urmare a condamnării penale sau contravenţionale a acestor cetăţeni, iar decizia se pune în aplicare la fel de Biroul de Migraţie şi Azil.

Juristul PAS a precizat că la procesul de expulzare nu trebuiau să fie implicate serviciile speciale turceşti. Acesta face aluzie la mass-media turcă, care a scris că operaţiunea s-a desfăşurat cu participarea structurilor în cauză.

„Prezenţa serviciilor turceşti în toată această operaţiune este ilegală”, a declarat Litvinenco într-o conferinţă de presă.

O altă încălcare depistată de cei din PAS constă în faptul că cetăţenilor turci li s-a fost interzis să aleagă o ţară terţă unde aceştia ar putea fi expulzaţi.

„În cazul dat, regimul de la Chişinău a urcat aceste persoane într-un avion, forţat, şi i-a trimis în Turcia, ţara lor de reşedinţă. Regimul s-a îngrijit să le pună la dispoziţie şi un avion. În baza căror legi şi ce proceduri s-au aplicat în acest caz”, a spus juristul PAS.

El a amintit că cetăţenii turci erau aplicanţi de azil politic, subliniind că autorităţile moldoveneşti nu aveau dreptul să-i expulzeze pe aceştia în ţara de reşedinţă, pentru că viaţa lor este în pericol.

Amintim că şapte cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului moldo-turc Orizont din Chişinău, printre care directorul filialei Durleşti, directorul filialei Ciocana şi directorul filialei Ceadâr-Lunga, au fost reţinuţi de către ofiţerii SIS, după care expulzaţi din ţară, fiind suspectaţi de legături cu o grupare islamistă. 

Presa din Turcia scrie că autorităţile moldovene i-au reţinut şi extrădat pe cetăţenii turci la solicitarea venită de la Ankara. Cetăţenii turci reţinuţi activează la Liceul Orizont, instituţie de învăţământ finanţată de clericul Fethullah Gulen, acuzat de Recep Erdogan că ar fi organizat lovitura de stat din 2016. De atunci, Turcia a pornit o represiune naţională şi internaţională a oamenilor lui Gulen.

Potrivit unor surse, cetăţenii turci sunt, de asemenea, solicitanţi de azil politic pe teritoriul Republicii Moldova pe motiv că viaţa lor e în pericol în Turcia. Cu toate acestea, autorităţile au luat decizia să-i expulzeze anume în Turcia.

Directorul adjunct al filialei Durleşti a declarat pentru TV8 că reţinerile SIS s-au produs la comanda preşedintelui turc, Recep Erdogan, pentru că aceştia au refuzat să-l sprijine. El a menţionat că nu există temei legal pentru reţinerea şi expulzarea acestora.

În acelaşi timp, unele partidele de opoziţie, Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, susţin că acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon pentru Recep Erdogan, după ce liderul de la Ankara s-a angajat să repare clădirea Preşedinţiei R. Moldova din banii Turciei.

Vicepreşedintele Parlamentului Valeriu Ghileţchi afirmă că „operaţiunea privind expulzarea conducerii Liceului Teoretic Orizont ridică semne de întrebare”. În opinia sa, într-un stat de drept asemenea decizii trebuie să fie bazate pe dovezi clare, nu doar suspiciuni, precum că aceşti profesori aveau legături sau finanţau organizaţii islamiste.

Secretarul de Stat al Ministerului Justiţiei, Nicolae Eşanu, avertizează autorităţile de la Chişinău că Moldova ar putea fi condamnată la CEDO pe cazul reţinerii cetăţenilor turci care activau la Liceul Orizont.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în cazul expulzării din ţară a şapte cetăţeni turci, directori şi profesori de la Liceul moldo-turc Orizon.

Igor Dodon a rămas dezamăgit de modul în care presa a reflectat subiectul privind reţinerea şi expulzarea celor şapte cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului moldo-turc Orizon, şi a afirmat că nu-l mai uimesc „standardele duble ale presei”. Potrivit lui, anterior „au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”.

Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, a cerut Chişinăului să respecte statul de drept.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite