Candu respinge acuzaţiile lui Ghimpu că Plahotniuc ar sta în spatele reţinerilor fruntaşilor PL: Sunt stări emotive, nu sunt poziţii politice
0Şeful Legislativului de la Chişinău respinge acuzaţiile lansate de către Mihai Ghimpu la adresa liderului PDM, Vlad Plahotniuc, şi le califică ca fiind emoţii, dar nu poziţii politice. Andrian Candu regretă că liberalii au plecat de la guvernare şi speră că aceştia în continuare vor da dovadă de cooperare în interesul ţării.
„Consider că acestea sunt nişte declaraţii făcute la nivel de emoţie, sunt stări emotive puternice şi, de fapt, nu sunt poziţii politice. Eu consider că aceste acuzaţii sunt lipsite de adevăr şi de consistenţă şi ele au început imediat ce au început a fi examinate sau anchetate dosarele penale legate de actele de corupţie a unor reprezentanţi ai PL”, a declarat Andrian Candu vineri, 8 septembrie, în cadrul unui briefing de presă.
Speakerul afirmă „că tot ce ţine de dosare penale trebuie să se expună justiţia. Ne place sau nu ne place, dar doar în instanţa de judecată se decide vinovăţia unei persoane sau nevinovăţia ei şi nu este cazul politicului să ne expunem şi nu e în drept ca politicul să se implice în tot ceea ce înseamnă actul justiţiei. Iată de ce, declaraţii de genul ăsta le catalogăm ca fiind doar emoţii”, a precizat Candu.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, se arată convins că în spatele reţinerii lui Dorin Chirtoacă, dar şi a celorlalţi liberali stă liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Potrivit lui Ghimpu, dosarele penale intentate pe numele colegilor săi de partid reprezintă o comandă politică.