Candu cere explicaţii de la ANI, după ce Şor a primit un certificat de integritate diferit de cel al lui Bogatico, deşi ambii sunt condamnaţi de prima instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

Certificatele de integritate pentru alegeri, eliberate de Autoritatea Naţională de Integritate (ANI), constituie un instrument de prevenire a corupţiei. De asemenea, prin intermediul acestora poate fi verificată evoluţia veniturilor unei persoane. Declaraţia aparţine preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, transmite IPN.

„Scopul certificatului de integritate este altul decât l-au înţeles unii. Şi anume, certificatul de integritate este instrumentul juridic prin care impui o anumită persoană să-şi declare veniturile, să i se verifice ulterior aceste venituri şi să fie într-un fel la controlul şi al instituţiilor, dar şi al societăţii în privinţa a tot ceea ce înseamnă veniturile, bunurile acelei persoane”, a menţionat şeful legislativului la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Potrivit lui, prin intermediul acestui proces de eliberare a certificatelor de integritate, cetăţenii Republicii Moldova au posibilitatea să vadă declaraţiile de venituri ale tuturor celor care au intrat în cursa electorală. „Mai mult, acum alegătorii, dar şi ANI, vor avea posibilitatea să verifice cu ce a venit un candidat în campania electorală şi cum s-a îmbogăţit pe parcursul activităţii în Parlament sau în Guvern şi ulterior să fie sancţionat”, a notat Andrian Candu.

De asemenea, preşedintele Parlamentului a cerut Autorităţii Naţionale de Integritate explicaţii în legătură cu situaţia legată de certificatul de integritate eliberat pentru primarul oraşului Râşcani, Victor Bogatico, care şi-a anunţat intenţia de a candida la parlamentare.

Andrian Candu a cerut explicaţii ANI după ce în presă au fost publicate certificatele de integritate a doi potenţiali candidaţi care, fiind condamnaţi de prima instanţă, au primit verdicte diferite de la Autoritatea Naţională de Integritate. Este vorba despre primarul degrevat din funcţie al oraşului Orhei, Ilan Şor, şi primarul oraşului Râşcani, Victor Bogatico, potenţial candidat la parlamentare pe circumscripţia nr. 4, Râşcani. În cazul lui Bogatico, în certificatul de integritate este menţionat că a fost condamnat pe articolul 326 al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova, iar în certificatul lui Şor, care, la fel, a fost condamnat de prima instanţă, nu există vreo menţiune de acest gen.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite