„Au fost plătiţi de Moscova!“ Partidele parlamentare susţin că marşul comuniştilor a fost un eşec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuniştii au protestat pe 23 noiembrie împotriva guvernării şi pentru aderarea la Uniunea Vamală
Comuniştii au protestat pe 23 noiembrie împotriva guvernării şi pentru aderarea la Uniunea Vamală

Manifestaţia Partidului Comuniştilor, organizată sâmbătă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, a fost finanţată de către Moscova pentru a reprezenta interesele acesteia în Moldova. De această părere este deputatul liberal, Valeriu Munteanu, care s-a exprimat în cadrul emisiunii „Replica“ de la Prime TV.

„Toată lumea se concentrează pe acţiunile comuniştilor şi consideră că Moscova îşi duce toate ouăle într-un singur coş. Eu cred că este greşit, ar trebui să fim atenţi şi la alte acţiuni, de exemplu, la ceea ce se întâmplă în Comrat. Ceea ce au făcut comuniştii în piaţă sunt sigur că au făcut-o pe banii Moscovei“, a subliniat deputatul liberal Valeriu Munteanu, citat de IPN.

Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a spus că acţiunea comuniştilor, care nu s-a bucurat de succes, demonstrează că odată cu venirea la putere a noilor forţe politice în 2009 a început construirea unui stat democratic. „Ceea ce a fost la 3 noiembrie şi ceea ce s-a întâmplat acum este o diferenţă foarte mare. Noi nu am ieşit ca să spunem bădărănii de pe scenă, ne-am exprimat opţiunea europeană. Dă, Doamne să-i voteze pe comunişti măcar ce-i care au venit în piaţă”, a spus Tudor Deliu.

Raisa Apolschii, din fracţiunea Partidului Democrat spune că acţiunea PCRM a fost o încercare de demonstra că sunt mai mulţi care consideră că ţara merge într-o direcţie greşită. „A fost o acţiune forţată de răzvrătire împotriva guvernării. Nu cred că cei prezenţi ar fi putut transmite un mesaj, nu ştiau la ce au venit“, a remarcat parlamentara.

Ana Guţu, din grupul liberalilor reformatori, a remarcat că la marşul comuniştilor lipseau simbolirile statului Republica Moldova şi astfel a fost o acţiune împotriva ţării. „Manifestaţia a fost moderată în limba rusă, nu este limba oficială. Comuniştii ar trebui să reprezinte tot poporul, mulţimea era alcoolizată, comuniştii sunt în disperare, o disperare care vine din exterior vrând să lucreze cartea unui alt stat ca să deturneze calea Moldovei înainte de a ajunge la Vilnius. Nu cred că acest partid ar mai fi capabil să convingă alegătorii că ei sunt viitorul ţării”, a spus deputata.

Potrivit organizatorilor, la marşul de protest desfăşurat sâmbătă de PCRM au participat 40.000 de persoane, în timp ce Poliţia vorbeşte de cel mult 7.000 de manifestanţi. Opoziţia a anunţat că prin această acţiune a fost început procesul de înlăturare a actualei guvernări prin mecanisme paşnice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite