Andrian Candu: Vom merge la demiterea Guvernului Chicu, dacă vom şti ce urmează după

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrian Candu

Liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, spune că actualul Guvern condus de premierul Ion Chicu nu a gestionat corespunzător pandemia de COVID şi situaţi economică din ţară. Deputatul cataloghează Guvernul drept unul ineficient şi supus preşedintelui Igor Dodon, notează IPN.

„Noi pledăm pentru demiterea Guvernului, dar suntem conştienţi de faptul că nu putem face acest pas, dacă nu ştim exact ce se va întâmpla după. În cazul în care nu avem claritate dacă vom fi capabili sau nu să numim un alt guvern, să mergi la un prim pas de demisie a acestui guvern şi atât, şi după aceasta să intri într-o criză politică pe lângă criza economică, criza pandemică să mai ai şi o criză politică, este o sinucidere curată. Este o iresponsabili faţă de cetăţeni şi faţă de ţară. Vom merge la primul pas doar dacă avem claritate ce se întâmplă cu pasul doi, pasul trei şi aşa mai departe”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiuni „Punctul pe Azi” de la postul te televiziune TVR Moldova.

Liderul Pro Moldova precizează că demiterea Guvernului va fi posibilă doar după ce va fi elaborat un plan anticriză. „Când vorbim despre pasul doi, formarea Guvernului, nu discutăm despre cine să preia funcţia de prim-ministru. Iniţial, trebuie să vedem care este acest program anticriză şi dacă noi agreăm că acestea sunt măsurile, să vedem cine este capabil, cine poate să facă lucrul acesta. Noi, cei de la Pro Moldova, vom fi foarte flexibili şi nu avem nicio ambiţie să luăm funcţia de prim-ministru, putem să vă ajutăm să guvernaţi, dacă sunteţi capabili”, a spus el.

În contextul declaraţilor premierului precum că şi-ar putea prezenta demisia, dacă actuala majoritate parlamentară nu va mai exista, Andrian Candu afirmă că Ion Chicu nici nu ar avea nevoie de o majoritate care să-l susţină.

„Nu a venit cu mare lucru în Parlament decât legea bugetului şi politica bugetar fiscală. L-aţi văzut mai des în ultimul timp în Parlament? A venit cu o asumare de răspundere ilegală, a venit cu un acord de împrumut cu Federaţia Rusă ilegal. Păi, dacă continuă să vină cu lucruri ilegale poate să nu mai vină în Parlament pentru că nu are nevoie de majoritatea parlamentară. A guvernat ţara două luni de zile fără Parlament şi a administrat-o prost. Păi, pentru ce are atunci nevoie de majoritate parlamentară? Guvernul a avut împuterniciri suplimentare cu care nu s-a descurcat”, a adăugat deputatul.

https://www.ipn.md/ro/andrian-candu-vom-merge-la-demiterea-guvernului-daca-vom-7965_1073636.html

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite