Andrian Candu: Coaliţia PSRM-PDM va duce la dispariţia PDM de pe arena politică
0
Coaliţia de guvernare dintre Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Democrat din Moldova va duce, cel mai probabil, la dispariţia celui din urmă. Potrivit fostului vicepreşedinte al PDM Andrian Candu, formaţiunea va pierde din identitatea europeană ceea ce va genera dispariţia de pe arena politică din Moldova, informează IPN.
„PDM are la ora actuală unele instrumente administrative: raioanele, primarii, consilierii. PSRM se asigură în felul acesta de suportul PDM şi una din condiţiile coaliţiei este ca PDM să nu aibă candidat la prezidenţiale şi să-l susţină pe preşedintele Igor Dodon, astfel asigurându-i câştig din primul tur. Dacă PDM va proceda aşa, acest partid va dispărea de pe arena politica”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de al postul de televiziune Jurnal TV.
În urma deciziei PDM de a începe negocierile pentru o eventuală coaliţie de guvernare cu PSRM, Andrian Candu afirmă că mai mulţi deputaţi, dar şi membri de partid nu sunt de acord cu această decizie.
„Mulţi dintre ei nu se simt bine şi nu se vor simţi bine în perspectiva activităţii într-o guvernare împreună cu PSRM. Mulţi dintre ei nu-şi văd propria perspectivă într-un partid care va cădea sub pragul electoral. În PDM sunt încă vreo zece deputaţi care nu se simt în apele lor în urma deciziei de astăzi”, a precizat fostul preşedinte al Parlamentului.
Întrebat cine sunt persoanele din PDM care-şi doresc o coaliţie cu PSRM, Andrian Candu şi-a plasat foştii colegi în câteva categorii.
„Sunt oameni care întotdeauna merg la putere, unde-i puterea acolo sunt şi ei. Cu tot respectul pentru preşedintele de onoare, îl pun aici pe domnul Diacov şi nu în sensul negativ. Categoria oamenilor care au interese economice şi de afaceri, aici e vorba de domnul Nichiforciuc. Aceste interese economice, consideră ei, fie vor deveni mai profitabile, fie vor fi păstrate, vor fi menţinute în tot ceea ce înseamnă axa de guvernare şi sunt ceilalţi, care, probabil, firesc sunt împotriva unei astfel de coaliţii, dar datorită unui context trebuie să aplece capul şi să meargă în aceasta coaliţie”, a menţionat Andrian Candu.
PSRM şi PDM au anunţat despre iniţierea discuţiilor privind constituirea coaliţiei de guvernare.
https://www.ipn.md/ro/andrian-candu-coalitia-psrm-pdm-va-duce-la-disparitia-7965_1071948.html