Anatol Ţăranu: Interesul Republicii Moldova este să aibă acces la fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru politicienii moldoveni problema numărul unu este ca Republica Moldova să se mişte cât mai repede pe calea Uniunii Europene pentru ca să aibă acces la fondurile europene. De această părere este politologul Anatol Ţăranu, exprimată în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„Noi nu prea avem interes să discutăm marile probleme ale Uniunii Europene de astăzi, mai ales al ţărilor mai avansate. Interesul Republicii Moldova este unul foarte egoist – să avem acces la fondurile europene de dezvoltare”, spune Anatol Ţăranu.

Economistul Roman Chircă susţine că direcţia spre UE este una sigură şi corectă. În ceea ce priveşte economia, Roman Chircă spune că Moldova a aplicat un model fără a-l înţelege. Potrivit lui, ar fi o idee bună să se producă trecerea treptată spre impozitarea rezultatului activităţii economice.

În opinia economistului, Republica Moldova copie modelul european al sistemului fiscal de acumulare a veniturilor la buget. Acesta se bazează pe acumularea taxei pe valoare adăugată.

„Diferenţa calitativă dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană este că acolo sunt corporaţii şi ai de unde obţine aceste mijloace. Noi, neavând o bază a sectorului real al economiei, aplicăm acelaşi model de colectare a taxei pe valoare adăugată care descurajează enorm activitatea antreprenorială, generarea întreprinderilor mici şi mijlocii, circulaţia mărfurilor, schimburile şi creşterea economică”, spune Roman Chircă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite