Alexei Tulbure: Unica alternativă pentru unionism este modernizarea ţării după modelul european

Alexei Tulbure: Unica alternativă pentru unionism este modernizarea ţării după modelul european

Alexei Tulbure FOTO europalibera.org

Unica alternativă pentru unionism este modernizarea Republicii Moldova după modelul european. Despre acesta vorbesc astăzi două forţe politice, PPPDA şi PAS, dar trebuie încă să dovedească prin fapte că sunt capabile de un astfel de proiect. PDM, care are frazeologie proeuropeană, este o forţă antieuropeană, antinaţională - a declarat analistul politic Alexei Tulbure în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, citat de IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alexei Tulbure spune despre celelalte partide că sunt absolut discreditate. Modelul socialiştilor de dezvoltare a ţării este atractiv doar pentru o parte a populaţiei, dar absolut inacceptabil pentru un viitor normal al unei ţări europene. El mai spune că Uniunea Vamală este o agendă falsă şi unionismul, într-un fel, tot este o agendă falsă, pentru că sunt irealizabile.
 
Potrivit lui Alexei Tulbure, trebuie recunoscut faptul că numărul celor care văd în unirea cu România o ieşire din impasul în care am nimerit creşte. Analistul este de acord cu argumentul că putem să devenim parte a UE alipindu-ne la România. Dar problema este alta, spune el. Republica Moldova nu ne schimbă cu nimic, rămâne acelaşi stat – incapabili să se autoadministreze, să-şi apere drepturile. „Deci, devenim o zonă depresivă a României şi o zonă depresivă a UE. Efectele pozitive pe care putem să le resimţim odată cu această alipire a teritoriului la România, ele vor trece foarte repede”, crede analistul.
 
Alexei Tulbure afirmă că ar fi o soluţie unirea dacă nu vom găsi potenţialul pe interior de a ne moderniza şi de a ne autoadministra. Dar nu va fi o poveste de succes, va fi urmarea unei catastrofe social-politice pe acest teritoriu. Prin unire devenim parte a spaţiului NATO şi, în sensul acesta, problema securităţii este soluţionată, cel puţin teoretic. Se vor egala pensiile şi salariile, însă numai dacă va rezista bugetul statului român.
 
Potrivit lui Alexei Tulbure, în condiţiile în care vom fi însă capabili să aducem la guvernare o forţă politică care „va renunţa la toate prostiile geopolitice, la agendele false şi va formula clar nişte sarcini referitoare la schimbările şi reformele pe care trebuie să le producem pe interior şi va include societatea, întreaga populaţie, în această operă de edificare a unui stat”, se va reuşi modernizarea Republicii Moldova.
 
citeste totul despre: