Alexandru Tănase, după refuzul lui Igor Dodon de a respecta prevederile Constituţiei: Parlamentul este obligat să reacţioneze la această fărădelege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Adevărul
FOTO colaj Adevărul

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Alexandru Tănase a declarat vineri, 5 ianuarie, că Parlamentul este obligat să reacţioneze la refuzul lui Igor Dodon de a respecta prevederile constituţionale, fără a specifica în ce mod ar trebui deputaţii să acţioneze.

„Până acum Igor Dodon refuza executarea hotărârilor Curţii Constituţionale invocând că „nu recunoaşte legitimitatea CCM”. În cazul nepromulgării Legii anti-propagandă, după ce a fost votată repetat de Parlament este vorba de o încălcare flagrantă a prevederilor art. 93 alin (2) din Constituţie: „Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea”, a subliniat Alexandru Tănase pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, „este pentru prima dată în cei 25 de ani când un preşedinte încalcă ostentativ o prevedere expresă a Constituţiei. Parlamentul este obligat sa reacţioneze la această fărădelege”, a specificat Tănase.

Curtea Constituţională a decis vineri, 5 ianuarie, că Igor Dodon a încălcat Constituţia când a refuzat repetat să promulge legea ce interzice propaganda rusă. Curtea a stabilit că preşedintele ţării va fi suspendat din funcţie ca atribuţia de promulgare a legilor să revină unui preşedinte interimar, fiind vorba de şeful Parlamentului sau de prim-ministru.

Curtea Constituţională l-a suspendat din funcţie pe Igor Dodon pentru a treia oară. În primul caz, şeful statului a fost suspendat de CC când a refuzat să-l numească în funcţie pe ministrul Apărării, Eugen Sturza. Apoi, preşedintele a fost suspendat după ce a refuzat să numească în funcţii noii membri ai Guvernului Filip. Ultima suspendare a venit odată cu refuzul lui Dodon de a promulga legea ce interzice propaganda rusă la Chişinău.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite