Alegeri Republica Moldova. Oleg Brega s-a retras din cursa electorală: Mă declar învins de sistem! VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Candidat la funcţia de preşedintele al Republicii Moldova, activistul civic Oleg Brega a declarat duminică, 11 septembrie, că renunţă la colectarea de semnături în susţinerea candidaturii sale la prezidenţiale.

Brega e de părere că electorala prezidenţială s-a compromis chiar de la început, deoarece au fost acceptate semnăturile candidatului din partea Partidului Democrat, Marian Lupu, care ar fi colectat circa 29 de mii de semnături în câteva ore. 

În opinia activistului civic, este imposibil de colectat semnăturile timp de trei ore, având în vedere că primăriile nu au program de lucru sâmbăta. 

„De unde a luat Marian Ilici Lupu ştampile vineri noaptea sau sâmbătă ziua, dacă admitem că el a strâns semnături vineri după masă şi sâmbătă dimineaţă, pentru că el sâmbătă la amiază deja a prezentat semnăturile. Asta mi se pare inadmisibil. Eu cred că electorala prezidenţială din Moldova s-a compromis, şi de aceea mă declar învins”, a subliniat Brega.

Oleg Brega le-a mulţumit oamenilor pentru susţinere şi pentru semnăturile care i-au fost acordate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite