Alegeri locale Chişinău. Vasile Costiuc: Campania pentru alegerile din 20 mai este compromisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania electorală pentru alegerile locale noi din 20 mai este compromisă, spune candidatul Partidului „Democraţia Acasă” la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Vasile Costiuc. Potrivit lui, mai mulţi concurenţi electorali au încălcat legea, au abuzat de resursele administrative, iar o parte dintre instituţii media, deşi au declarat că nu reflectă campania, promovează insistent activităţile unor concurenţi electorali în parte.

Joi, 3 mai, la o conferinţă de presă la IPN, Vasile Costiuc a declarat că mitingul organizat pe 1 mai de către Partidul Socialiştilor, cu participarea preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, şi a candidatului PSRM la funcţia de primar general, Ion Ceban, este o încălcare gravă a Codului Electoral, întrucât, potrivit legii, nu pot fi utilizate în scop de publicitate electorală imagini ce reprezintă instituţii de stat.

Candidatul spune că prin jurământul depus la învestire, Igor Dodon s-a angajat să fie preşedintele tuturor şi a renunţat la calitatea de lider de partid. Însă, prin participarea la mitingul PSRM, şeful statului s-a implicat în politica de partid şi a promovat în mod clar un candidat la funcţia de primar, în persoana lui Ion Ceban. „Cerem instituţiilor abilitate să se autosesizeze şi să efectueze cercetări dacă şeful statului a încălcat jurământul şi Codul Electoral”, a spus Vasile Costiuc.

O altă încălcare, în opinia sa, a fost admisă de către candidatul Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase. Parteneri externi, lideri ai unor instituţii europene, dar şi şefi de partid din România au făcut campanie electorală pentru concurentul PPDA. Vasile Costiuc spune că şi acest lucru este o încălcare gravă a Codului Electoral, iar instituţiile statului trebuie să se autosesizeze.

Costiuc a acuzat şi faptul că Silvia Radu a colectat semnăturile pentru a candida independendent pe când era încă primar interimar. E o practică abuzivă de utilizare a resurselor administrative. O persoană trebuie să degreveze dintr-o funcţie publică în momentul în care îşi exprimă intenţia de a candida, a menţionat candidatul Partidului „Democraţia Acasă”.

Cât priveşte comportamentul mass-media, Vasile Costiuc a spus că Silvia Radu este promovată insistent la posturile de televiziune ale Partidului Democrat. Şi Jurnal TV, care pretinde că are o poziţie echilibrată, prezintă  un singur concurent, Andrei Năstase.

„Toate aceste aspecte nu pot decât să îngrijoreze. Tragem un semnal de alarmă că principiile fundamentale de şanse egale, de norme democratice, sunt încălcate”, a menţionat Vasile Costiuc.

Candidatul Partidului Democraţia Acasă este primul în buletinul de vot.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite