Alegeri Chişinău. Ion Ceban promite că va găsi bani pentru realizarea programului său electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul Partidului Socialiştilor la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Ion Ceban, susţine că pentru realizarea programului său electoral sunt necesare 4,5 miliarde de lei, în timp ce bugetul municipal actualmente constituie 3,8 miliarde. El promite că va găsi va găsi bani pentru acoperirea diferenţei, transmite IPN.

„Ceea ce în prezent nouă nu ne ajunge este aproximativ 600 de milioane de lei pentru realizarea acestui program. Noi vorbim despre faptul că avem anul bugetar care se încheie în decembrie 2018 şi jumătate de an din anul bugetar 2019, până se încheie mandatul. Eu voi găsi aceşti bani şi îmi voi realiza programul”, spune Ion Ceban în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Candidatul PSRM spune că aceste 600 de milioane de lei pot fi acoperite din administrarea impozitelor, trecerea la achiziţiile de stat în formă electronică.

Referitor la una dintre promisiunile sale privind întoarcerea în proprietatea municipiului a bunurilor furate de-a lungul anilor în valoare de şase miliarde de lei, Ion Ceban spune că este necesară inventarierea tuturor bunurilor. „Este posibilă revenirea lor în proprietatea municipiului, dacă noi vom demonstra în judecată, apelând repetat privind înstrăinarea bunurilor”, spune politicianul.

Ion Ceban spune că actualmente sistemul judecătoresc, inclusiv Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie nu sunt independente, dar că PSRM va prelua puterea în toamnă şi astfel îşi va putea realiza promisiunile.

Turul doi al alegerilor locale, în care au ajuns candidatul PSRM, Ion Ceban şi candidatul PPDA, Andrei Năstase, va avea loc pe 3 iunie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite