Alegeri Chişinău. Expertul Dionis Cenuşă prezintă trei factori decisivi care vor determina rezultatele alegerilor din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Expertul politic Dionis Cenuşă a prezentat duminică, 20 mai, trei factori decisivi care, în opinia sa, vor determina rezultatele alegerilor municipale din Chişinău.

Potrivit analistului politic, principalul factor de care depinde rezultatele alegerilor (cel mai degrabă a primului tur) este nivelul de participare. 

„Cu cât mai nesemnificativă este participarea, cu atât mai mult sporesc şansele partidelor care deţin o bază electorală alcătuită din loialişti”, a declarat Dionis Cenuşă într-o postare pe Facebook.

Al doilea factor: „Demobilizarea asimetrică a electoratului care au avut loc pe parcursul ultimelor săptămâni la fel îşi va arăta efectele în timpul alegerilor de azi. Actuala administraţie a municipiului Chişinău a întreprins o serie de activităţi (repararea drumurilor, deinsectizarea/deratizarea blocurilor de locuit etc. etc.), care au coincis cu campania electorală. Aceasta poate mulţumi sau relaxa unele categorii de cetăţeni, ceea ce inevitabil duce la demobilizarea electoratului moderat şi chiar reactiv”.

Cel de-al treilea factor ca va decide soarta alegerilor (a primului tur) „sunt instituţiile care au transferat masiv imagine către candidaţi”. 

„Intervenţiile acestor instituţii (actuali preşedinţi, ex-preşedinţi străini, lideri ai opoziţiei extra-parlamentare etc.) au avut un impact mai mare în cazul partidelor cu votanţi loiali”, a subliniat Cenuşă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite