Agitaţia electorala ar putea fi permisă şi în ziua alegerilor. Guvernul de la Chişinău a avizat iniţiativa legislativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agitaţia electorală sau agitaţia pentru susţinerea referendumului ar putea fi permisă atât în ajunul alegerilor, cât şi în ziua scrutinului. Aceasta va fi interzisă doar pe teritoriul secţiilor de votare sau pe o rază de 100 metri de la acestea. Iniţiativa legislativă ce vizează comportamentul cetăţenilor în perioada premergătoare alegerilor a fost avizată de Guvern miercuri, 21 noiembrie.

Prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că va fi dificil de măsurat raza de 100 de metri de la secţiile de vot şi a propus legislatorilor să examineze posibilitatea excluderii acestei prevederi, astfel încât agitaţia electorală să fie interzisă doar în secţiile de vot.

Amenda pentru nerespectarea noilor prevederi va constitui de la 300 la 600 de lei, pentru persoane fizice şi de la 1.200 la 1.500 de lei pentru persoanele cu funcţie de răspundere sau candidaţi electorali.

Iniţiativa legislativă a fost elaborată în urma recomandărilor Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, care la 31 octombrie curent a aprobat Raportul cu privire la analiza, expertiza şi evaluarea legislaţiei electorale ce a stat la baza invalidării alegerilor locale în municipiul Chişinău.

Documentul urmează a fi transmis spre examinare şi aprobare Parlamentului.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite