Ştefan Gligor: Reforma sistemului electoral este compromisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opinia Comisiei de la Veneţia aduce în prim plan pericolele pe care le comportă iniţiativa actualei guvernări de modificare a sistemului electoral. Comisia spune că această reformă este nepotrivită şi nu trebuie realizată. Dezbaterile anunţate de guvernare pentru a ajusta iniţiativa legislativă nu mai pot avea loc pentru că reforma este compromisă. De această părere este directorul de programe al Centrului de Politici şi Reforme Ştefan Gligor.

„Este de menţionat pericolul cumpărării candidaţilor de către persoanele care dispun de resurse financiare pentru promovarea intereselor lor. Competenţele Comisiei Electorale Centrale (CEC) şi criteriile de delimitare a circumstanţelor electorale nu sunt clare. CEC-ul va avea mâini libere şi există pericolul că, fiind sub influinţă politică, va crea circumscripţii electorale în interesul guvernării. Aceasta va favoriza în procesul electoral partidele care se află la guvernare”, a spus Ştefan Gligor.

Directorul de programe al Centrului de Politici şi Reforme aminteşte despre „modalitatea neclară de creare a circumscripţiilor electorale pentru regiunea transnistreană şi felul dubios în care vor fi reprezentaţi în Parlament cetăţenii din diasporă”. Potrivit lui Gligor, sistemul propus relevă pericolul de reprezentare insuficientă a minorităţilor naţionale şi a femeilor în legislativul Republicii Moldova. „Mesajul este foarte clar şi anume că această reformă este nepotrivită şi nu trebuie efectuată”, a declarat Ştefan Gligor.

Comentatorul s-a referit şi la faptul că nu a fost respectat principiul de dezbatere largă a iniţiativei. În opinia sa, a fost încălcat conceptul de cooperare cu societatea civilă şi Legea cu privire la transparenţa procesului decizional. Potrivit lui Ştefan Gligor, dacă iniţiativa va fi adoptată în a doua lectură, riscurile sunt majore pentru Republica Moldova: vom avea un Parlament nereprezentativ, format din partide care promovează modificarea sistemului. „Aceasta va fi o reformă care ne va arunca înapoi cu mulţi ani în termeni de democraţie, de stat de drept şi vom pierde respectul partenerilor externi faţă de noi”, spune directorului de programe al Centrului de Politici şi Reforme.

Opinia integrală a Comisiei de la Veneţia pe marginea iniţiativei de modificare a sistemului electoral din Republica Moldova a fost publicată pe 19 iunie. Autorii menţionează că proiectul a fost adoptat rapid în Parlament, fără a fi precedat de dezbateri largi şi deschise în societate. Comisia nu recomandă implementarea unei reforme atât de ample fără un consens pe măsură. Alte obiecţii formulate ţin de păstrarea unui prag electoral înalt, care avantajează partidele mari, dar şi creşterea numărului de alegători pe secţie de votare de la 3000 la 5000, fapt care, potrivit Comisiei, va îngreuna munca funcţionarilor electorali şi va spori probabilitatea neregulilor. Printre riscurile majore ale proiectului experţii Comisiei menţionează expunerea candidaţilor din circumscripţiile uninominale la interesele de afaceri locale şi reprezentarea redusă a femeilor în Parlament. În concluzie, Comisia de la Veneţia găseşte inoportună modificarea sistemului electoral în forma propusă acum.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite