Ziarul Financiar: Moldova cedează unor firme europene controlul jocurilor de noroc
0După ce anterior a declarat industria jocurilor de noroc monopol de stat, Republica Moldova cedează acum controlul în acest sector către două companii europene printr-un parteneriat public-privat, scrie Balkan Insight, citat de publicaţia românească Ziarul Financiar.
Astfel, Agenţia Proprietăţilor Publice din Moldova nu va mai deţine monopolul jocurilor de noroc şi loteriilor în Republica Moldova, în condiţiile în care Guvernul a anunţat planuri de a implementa un proiect de parteneriat public-privat cu două companii din UE, transmite IPN.
Primul contract, pentru „păcănele”, a fost câştigat de Novo Gaming M Technologies, parte a consorţiului austriac Novomatic. Grupul, deţinut de miliardarul austriac Johann Graf, în vârstă de 71 de ani, are operaţiuni în 45 de ţări şi exportă echipamente pentru jocuri de noroc în peste 70 de state. Novomatic este una dintre cele mai mari companii de tehnologie pentru jocuri de noroc din lume.
Al doilea contract, care priveşte loteria şi pariurile sportive, a fost acordat NGM SPC Limited, un consorţiu format din Market AD, National Lottery şi NGM SPC Limited. Aceste companii fac parte din National Lottery, cel mai mare operator de jocuri de noroc licenţiat din Bulgaria.
Rapoartele de presă spun că National Lottery s-a bucurat în ultimii trei ani de una dintre cele mai mari rate de creştere din sud-estul Europei. Compania este deţinută de controversatul om de afaceri bulgar Vasil Krumov Bozhkov, în vârstă de 62 de ani.
Acordul dintre Republica Moldova şi cele două consorţii prevede ca 75% din veniturile generate de loterie să se întoarcă la Loteria Naţională a Moldovei. În ceea ce priveşte pariurile sportive, acestea ar urma să primească 90% din venituri. Din veniturile din „păcănele”, Loteria va primi 51%, un procent mai mare decât în alte state europene care au implementat parteneriate public-private similare.