Vot final pentru Legea cu privire la organizaţiile de creditare nebancară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Parlamentul a votat în lectură finală Legea cu privire la organizaţiile de creditare nebancară. Capitalul social minim al organizaţiei de creditare nebancară este stabilit în mărime de 300 de mii de lei, transmite IPN.

Prevederile privind mărimea minimă a capitalului social vor intra în vigoare treptat. În termen de şase luni de la data intrării în vigoare a legii, cuantumul capitalului social urmează a fi de cel puţin 100 de mii de lei. 

La data de 1 ianuarie 2020, cuantumul capitalului social urmează a fi de cel puţin 200 de mii de lei, iar la 1 ianuarie 2021 – cel puţin 300 de mii de lei, se menţionează într-un comunicat de presă publicat pe pagina web a Parlamentului. 

Organizaţia de creditare nebancară ale cărei active, la sfârşitul perioadei de gestiune, au o valoare totală ce depăşeşte 50 de milioane de lei este obligată să efectueze auditul situaţiilor financiare anuale.

Legea intră în vigoare la 1 iulie 2018. Guvernul şi autoritatea de supraveghere, în termen de şase luni de la data publicării, vor prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu aceasta.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite