Vinurile Republicii Moldova vor fi incluse în cartea vinurilor de top din România
0
Vinurile Republicii Moldova vor participa, în premieră, în perioada 26-27 august 2015, la cea mai mare evaluare a vinurilor de top din România şi Republica Moldova, în urma căreia vor vor fi incluse în prima ediţie a „Cărţii Vinurilor din România şi Republica Moldova”.
Concursul internaţional se va desfăşura în satul Cund din judeţul Mureş, unde vor fi degustate şi evaluate 250 de vinuri alese. Republica Moldova va participa cu 46 de vinuri, produse de 16 companii autohtone. După evaluare, cele mai bune vinuri vor fi incluse în ghidul „The Wine Book of Romania”, primul proiect care reuneşte vinurile din zonele vini-viticole ale celor două ţări.
„Ne bucurăm să constatăm că strategia de promovare implementată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din Moldova (ONVV) continuă să aducă roade, iar vinurile noastre de calitate devin tot mai apreciate în întreaga lume, dar şi în ţările vecine. Cu doar câteva luni în urmă, Vinul Moldovei lua zeci de medalii de aur şi argint la Bucureşti, iar acum Cartea Vinurilor din România şi Republica Moldova ne permite să integrăm produsele noastre într-un context cultural amplu şi relevant pentru consumatori. Este cu atât mai firesc să fim prezenţi în acest proiect, cu cât în România şi Republica Moldova sunt cultivate aceleaşi soiuri de viţă-de-vie, unele fiind locale, unice pe glob, iar vinurile produse din acestea au un terroir similar, reprezentativ pentru zona noastră geografică”, a declarat Dumitru Munteanu, directorul ONVV.
Proiectul a fost iniţiat de Marinela Vasilica Ardelean, unul dintre cei mai cunoscuţi şi premiaţi specialişti în domeniul vinurilor, un veritabil ambasador al vinurilor româneşti peste hotare, profesor la Italian Chef Academy, care a participat, în calitate de jurat şi de preşedinte de juriu, la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale de vinuri.
„În perioada aprilie - august am vizitat personal în jur de o sută de crame din România şi Republica Moldova şi am degustat aproape trei mii de vinuri. De la fiecare producător am ales între zero şi cinci etichete pentru vinurile tinere şi maxim patru etichete ale celor de peste zece ani. Avem vinuri excepţionale şi tocmai de aceea este important să le cunoaştem şi să le promovăm, ceea ce va putea aduce beneficii imense industriei vinurilor din ţările noastre. Ca româncă, sunt fericită că specialişti de cel mai înalt nivel vor putea întâlni pentru prima oară soiuri autohtone precum: Crâmpoşie, Şarbă, Busuioacă, Rara Neagră, Tămâioasă Românească şi multe altele”, a spus Marinela Vasilica Ardelean, expert internaţional în vinuri.
Juriul competiţiei „The Wine Book of Romania” este format din opt experţi de talie mondială, precum Caroline Gilby (Master of Wine - Marea Britanie), Rod Smith (Master of Wine - Franţa), Luiz Alberto (Master of Wine - Brazilia), Paul Robert Blom (degustător internaţional de vinuri - Olanda), Helmuth Koecher (Preşedintele Merano Wine Festival - Italia), Zoltan Szoverdfi-Szep (Preşedinte al ROvinHUd - România), Cosmin Grozea (degustător internaţional de vinuri - România), Mi Yeun Hong (jurnalist şi degustător internaţional de vinuri - Coreea).
„The Wine Book of Romania” va fi editat în limba română şi engleză şi va fi lansat în martie 2016. Cartea vinurilor din regiune este destinată institutelor culturale, ambasadelor României şi ale Republicii Moldova, dar va reprezenta şi vinurile noastre la cele mai importante târguri şi festivaluri internaţionale.
Proiectul „The Wine Book of Romania” este organizat la iniţiativa Asociaţiei “Romania,The Land of Wines”, de către „Quartz Media Production”, cu susţinerea partenerilor „Argo Media”, „Valea Verde Resort” şi „Hotel Privo” din Târgul Mureş.