România a lansat licitaţia pentru conducta de gaze pentru exportul în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova depinde în proporţie de 100% de gazul rusesc
Republica Moldova depinde în proporţie de 100% de gazul rusesc

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România (ANRM) a lansat licitaţia publică pentru construirea conductei de transport de gaze Iaşi - Ungheni, adică interconectorul care va permite exportul de gaze către Republica Moldova, potrivit hotnews.ro.

Potrivit unui anunţ publicat pe mai multe site-uri specializate din România şi UE, licitaţia prevede un cost de construcţie de aproximativ zece milioane de euro plus TVA.

Interconectorul Iaşi - Ungheni este unul dintre proiectele majore de infrastructura energetică pentru Republica Moldova, fiind un element-cheie în strategia Chişinăului de a-şi reduce dependenţa fata de importurile de gaze naturale din Rusia.

Construirea conductei Iaşi - Ungheni este sprijinită de Comisia Europeană, care o finanţează prin Programul Operaţional Comun România - Ucraina - Moldova.

Conducta va avea o lungime de 32,2 kilometri, iar câştigătorul va fi desemnat în urma unei licitaţii deschise. Criteriul de atribuire este preţul.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente este 31 mai 2013.

Două săptămâni în urmă şi Republica Moldova a anunţat licitaţie publică pentru construcţia porţiunii de 11 kilometri de gazoduct ce va trece pe teritoriul ţării. Autorităţile au anunţat că lucrările de construcţie ar putea fi lansate în luna august 2013.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite