Rezilierea contractului cu privire la parcările cu plată din Chişinău poate costa Primăria 200 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezilierea contractului cu EME Parkleitsystem, firma care urma să amenajeze parcările cu plată în capitală, ar putea costa municipalitatea 200 de milioane de euro. Primarul Dorin Chirtoacă a declarat într-o conferinţă de presă că această sumă ar putea fi cerută în calitatea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, transmite IPN.

Edilul a menţionat că municipalitatea va informa repetat compania despre rezilierea contractului. De asemenea, va solicita Centrului Naţional Anticorupţie să fie anchetaţi şi semnatarii de peste hotare ai contractului. Totodată, municipalitatea se va adresa la Curtea Supremă de Justiţie pentru a clarifica ordinea examinării dosarelor în procedura penală şi procedura civilă pe acest caz. Potrivit lui, ambele proceduri au loc concomitent, fapt ce, în opinia sa, este un absurd.

Dorin Chirtoacă a menţionat că proiectul parcărilor cu plată a fost lansat încă în anul 2014, când a fost creat un grup de lucru care urma să gestioneze acest proiect. Atunci fusese anunţat un concurs pentru crearea unui sistem de parcare, iar cu un an mai târziu a avut loc licitaţia. În 2015 Consiliului municipal Chişinău i-a fost prezentat proiectul cu privire la aprobarea contractului, însă acesta nu a fost aprobat şi s-a mers în instanţă. Deşi litigiul a continuat, a apărut informaţia că contractul a fost semnat, însă legea spune că semnarea are loc după aprobarea în CMC. Potrivit primarului, CSJ urmează să se pronunţe dacă este valabil sau nu contractul, iar funcţionarii responsabili urmează să explice cum a decurs totul.

În altă ordine de idei, primarul a comunicat că interimatul funcţiei de şef al Direcţiei transport urmează să fie asigurat de actualul pretor al sectorului Centru, Oleg Poiată.

Săptămâna trecută, şapte persoane au fost reţinute de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. Printre persoanele vizate sunt viceprimarul Nistor Grozavu şi şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Igor Gamreţchi. Primul este în arest la domiciliu, iar celălalt – în Penitenciarul nr. 13.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite